Casa mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile. (Marcu 11:17)
1
Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele!
2
Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.
3
Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri,
4
nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut.
5
El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii,
6
ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte şi care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;
7
pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui.
8
Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
9
Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,
10
pentru că n-au ţinut legământul lui Dumnezeu şi n-au voit să umble întocmai după Legea Lui.
11
Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui pe care li le arătase.
12
Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în câmpia Ţoan.
13
A despărţit marea şi le-a deschis un drum prin ea, ridicând apele ca un zid.
14
I-a călăuzit ziua cu un nor, şi toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.
15
A despicat stânci în pustiu şi le-a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe.
16
A făcut să ţâşnească izvoare din stânci şi să curgă ape ca nişte râuri.
17
Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n-au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustiu.
18
Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor.
19
Au vorbit împotriva lui Dumnezeu şi au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustiu?
20
Iată că El a lovit stânca, de au curs ape şi s-au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pâine sau să facă rost de carne poporului Său?”
21
Domnul a auzit şi S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov, şi s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui,
22
pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui.
23
El a poruncit norilor de sus şi a deschis porţile cerurilor:
24
a plouat peste ei mană de mâncare şi le-a dat grâu din cer.
25
Au mâncat cu toţii pâinea celor mari, şi le-a trimis mâncare să se sature.
26
A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit şi a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi.
27
A plouat peste ei carne, ca pulberea, şi păsări înaripate, cât nisipul mării;
28
le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, de jur împrejurul locuinţelor lor.
29
Ei au mâncat şi s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră.
30
Dar n-apucaseră să-şi astâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură,
31
când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei şi a doborât pe tinerii lui Israel.
32
Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască şi n-au crezut în minunile Lui.
33
De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârşit năprasnic.
34
Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu;
35
îşi aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor şi că Dumnezeul atotputernic este izbăvitorul lor.
36
Dar Îl înşelau cu gura şi-L minţeau cu limba.
37
Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legământului Său.
38
Totuşi, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mânia şi nu dă drumul întregii Lui urgii.
39
El Şi-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce.
40
De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustiu! De câte ori L-au mâniat ei în pustietate!
41
Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu şi să întărâte pe Sfântul lui Israel.
42
Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua când i-a izbăvit de vrăjmaş,
43
de minunile pe care le-a făcut în Egipt şi de semnele Lui minunate din câmpia Ţoan.
44
Cum le-a prefăcut râurile în sânge, şi n-au putut să bea din apele lor.
45
Cum a trimis împotriva lor nişte muşte otrăvitoare, care i-au mâncat, şi broaşte, care i-au nimicit.
46
Cum le-a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor.
47
Cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră, şi smochinii din Egipt, cu grindină.
48
Cum le-a lăsat vitele pradă grindinei, şi turmele pradă focului cerului.
49
El Şi-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, urgia, iuţimea şi necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri.
50
Cum Şi-a dat drum slobod mâniei, nu le-a scăpat sufletul de la moarte şi le-a dat viaţa pradă molimei;
51
cum a lovit pe toţi întâii născuţi din Egipt, pârga puterii în corturile lui Ham.
52
Cum a pornit pe poporul Său ca pe nişte oi şi i-a povăţuit ca pe o turmă în pustiu.
53
Cum i-a dus fără nicio grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmaşii lor.
54
Cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt, spre muntele acesta pe care dreapta Lui l-a câştigat.
55
Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le-a împărţit ţara în părţi de moştenire şi a pus seminţiile lui Israel să locuiască în corturile lor.
56
Dar ei au ispitit pe Dumnezeul preaînalt, s-au răzvrătit împotriva Lui şi n-au ţinut poruncile Lui.
57
Ci s-au depărtat şi au fost necredincioşi ca şi părinţii lor, s-au abătut la o parte ca un arc înşelător,
58
L-au supărat prin înălţimile lor şi I-au stârnit gelozia cu idolii lor.
59
Dumnezeu a auzit şi S-a mâniat, şi a urgisit rău de tot pe Israel.
60
A părăsit Locuinţa Lui din Silo, Cortul în care locuia între oameni.
61
Şi-a dat slava pradă robiei, şi măreţia Lui în mâinile vrăjmaşului.
62
A dat pradă sabiei pe poporul Lui şi S-a mâniat pe moştenirea Lui.
63
Pe tinerii lui i-a ars focul, şi fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă.
64
Preoţii săi au căzut ucişi de sabie, şi văduvele lui nu s-au bocit.
65
Atunci Domnul S-a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin,
66
şi a lovit pe potrivnicii Lui care fugeau, acoperindu-i cu veşnică ocară.
67
Însă a lepădat cortul lui Iosif şi n-a ales seminţia lui Efraim;
68
ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sionului, pe care-l iubeşte.
69
Şi-a zidit Sfântul Locaş ca cerurile de înalt şi tare ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci.
70
A ales pe robul Său David şi l-a luat de la staulele de oi.
71
L-a luat dinapoia oilor care alăptau, ca să pască pe poporul Său, Iacov, şi pe moştenirea Sa, Israel.
72
Şi David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită şi i-a povăţuit cu mâini pricepute.
