Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.
1
Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este niciunul care să facă binele.
2
Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere şi care să caute pe Dumnezeu.
3
Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
4
Şi-au pierdut mintea toţi cei ce săvârşesc fărădelegea, de mănâncă pe poporul Meu cum mănâncă pâinea, şi nu cheamă pe Domnul?
5
Ei vor tremura de spaimă, când Se va arăta Dumnezeu în mijlocul neamului neprihănit.
6
Râdeţi voi de nădejdea celui nenorocit…, dar scăparea lui este Domnul.
7
O! de ar porni din Sion izbăvirea lui Israel!… Când va întoarce Domnul înapoi pe prinşii de război ai poporului Său, Iacov se va înveseli, şi Israel se va bucura.
