Către mai marele cântăreţilor. O cântare a lui David. Făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, edomitul, lui Saul, când zicea: „David s-a dus în casa lui Ahimelec”.
1
Pentru ce te făleşti cu răutatea ta, asupritorule? Bunătatea lui Dumnezeu ţine în veci.
2
Limba ta nu născoceşte decât răutate, ca un brici ascuţit, viclean ce eşti!
3
Tu iubeşti mai degrabă răul decât binele, mai degrabă minciuna decât adevărul. – (Oprire)
4
Tu iubeşti numai cuvinte nimicitoare, limbă înşelătoare!
5
De aceea şi Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca şi te va ridica din cortul tău, şi te va dezrădăcina din pământul celor vii. – (Oprire)
6
Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme şi vor râde de el, zicând:
7
„Iată omul care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari şi se bizuia pe răutatea lui.”
8
Dar eu sunt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci.
9
Te voi lăuda totdeauna, pentru că ai lucrat; şi, în faţa copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.
