Doamne, eu Te chem: vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, când Te chem!
2
Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mâinilor mele!
3
Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!
4
Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate, împreună cu oamenii care fac răul, şi să nu mănânc din ospeţele lor!
5
Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul de la ea: dar rugăciunea mea se va înălţa întruna împotriva răutăţii lor.
6
Când li se vor prăvăli judecătorii de-a lungul stâncilor, atunci vor asculta cuvintele mele şi vor vedea că sunt plăcute.
7
Cum se brăzdează şi se spintecă pământul, aşa ni se risipesc oasele la gura mormântului.
8
De aceea, către Tine, Doamne Dumnezeule, îmi îndrept ochii, la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul!
9
Păzeşte-mă de cursa pe care mi-o întind ei şi de piedicile celor ce fac răul!
10
Să cadă cei răi în laţurile lor, în timp ce eu să scap!