1
Moab s-a răzvrătit împotriva lui Israel, după moartea lui Ahab.
2
Ahazia a căzut prin zăbrelele odăii lui de sus, în Samaria, şi s-a îmbolnăvit. A trimis nişte soli şi le-a zis: „Duceţi-vă şi întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca să ştiu dacă mă voi vindeca de boala aceasta.”
3
Dar îngerul Domnului a zis lui Ilie, tişbitul: „Scoală-te, suie-te înaintea solilor împăratului Samariei şi spune-le: „Oare nu este Dumnezeu în Israel, de vă duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului?
4
De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.” Şi Ilie a plecat.
5
Solii s-au întors la Ahazia. Şi el le-a zis: „Pentru ce v-aţi întors?”
6
Ei i-au răspuns: „Un om s-a suit înaintea noastră şi ne-a zis: „Întoarceţi-vă la împăratul care v-a trimis şi spuneţi-i: „Aşa vorbeşte Domnul: „Oare nu este Dumnezeu în Israel, de trimiteţi să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea, nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.”
7
Ahazia le-a zis: „Ce înfăţişare avea omul acela care s-a suit înaintea voastră şi v-a spus aceste cuvinte?”
8
Ei au răspuns: „Era un om îmbrăcat cu o manta de păr şi încins cu o curea la mijloc.” Şi Ahazia a zis: „Este Ilie, tişbitul.”
9
A trimis la el pe o căpetenie de cincizeci cu cei cincizeci de oameni ai lui. Căpetenia aceasta s-a suit la Ilie, care şedea pe vârful muntelui, şi i-a zis: „Omule al lui Dumnezeu, împăratul a zis: „Coboară-te!”
10
Ilie a răspuns căpeteniei peste cincizeci: „Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi!” Şi s-a coborât foc din cer şi l-a mistuit pe el şi pe cei cincizeci de oameni ai lui.
11
Ahazia a trimis din nou la el altă căpetenie peste cincizeci cu cei cincizeci de oameni ai lui. Căpetenia aceasta a luat cuvântul şi a zis lui Ilie: „Omule al lui Dumnezeu, aşa a zis împăratul: „Grăbeşte-te de te coboară!”
12
Ilie le-a răspuns: „Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi!” Şi s-a coborât for din cer şi l-a mistuit, pe el şi pe cei cincizeci de oameni ai lui.
13
Ahazia a trimis din nou o a treia căpetenie peste cincizeci, împreună cu cei cincizeci de oameni ai săi. Această a treia căpetenie peste cincizeci s-a suit; şi, la sosire, şi-a plecat genunchii înaintea lui Ilie şi i-a zis, rugându-l: „Omule al lui Dumnezeu, te rog, viaţa mea şi viaţa acestor cincizeci de oameni, slujitorii tăi, să fie scumpă înaintea ta!
14
Iată, s-a coborât foc din cer şi a mistuit pe cele dintâi două căpetenii peste cincizeci şi pe cei cincizeci de oameni ai lor: dar acum, viaţa mea să fie scumpă înaintea ta!”
15
Îngerul Domnului a zis lui Ilie: „Coboară-te împreună cu el, n-ai nicio frică de el.” Ilie s-a sculat şi s-a coborât cu el la împăratul.
16
El i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru că ai trimis soli să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca şi cum n-ar fi în Israel Dumnezeu al cărui cuvânt să-l poţi întreba, nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.”
17
Ahazia a murit, după cuvântul Domnului, rostit prin Ilie. Şi în locul lui, a început să domnească Ioram, în al doilea an al lui Ioram, fiul lui Iosafat, împăratul lui Iuda; căci n-avea fiu.
18
Celelalte fapte ale lui Ahazia şi ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?