Casa mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile. (Marcu 11:17)
1
Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde mâinile la luptă, degetele, la bătălie,
2
Binefăcătorul meu şi Cetăţuia mea, Turnul meu de scăpare şi Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu!
3
Doamne, ce este omul ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el?
4
Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.
5
Pleacă cerurile, Doamne, şi coboară-Te! Atinge munţii, ca să fumege!
6
Fulgeră şi risipeşte pe vrăjmaşii mei! Aruncă-Ţi săgeţile şi pune-i pe fugă!
7
Întinde-Ţi mâinile de sus, izbăveşte-mă şi scapă-mă din apele cele mari, din mâna fiilor celui străin,
8
a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă.
9
Dumnezeule, Îţi voi cânta o cântare nouă, Te voi lăuda cu lăuta cu zece corzi.
10
Tu, care dai împăraţilor biruinţa, care ai scăpat de sabie ucigaşă pe robul Tău David,
11
izbăveşte-mă şi scapă-mă din mâna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!…
12
Fiii noştri sunt ca nişte odrasle, care cresc în tinereţea lor; fetele noastre, ca nişte stâlpi săpaţi frumos, care fac podoaba caselor împărăteşti.
13
Grânarele noastre sunt pline şi gem de tot felul de merinde; turmele ni se înmulţesc cu miile, cu zecile de mii, în câmpiile noastre:
14
viţelele noastre sunt prăsitoare; nu-i nicio pagubă, nicio robie, niciun ţipăt în uliţele noastre!
15
Ferice de poporul care stă astfel! Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!
