În luna a opta, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul Domnului a vorbit prorocului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel:
2
„Domnul S-a mâniat foarte tare pe părinţii voştri.
3
Spune-le, dar: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oştirilor, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor.
4
Nu fiţi ca părinţii voştri, cărora le vorbeau prorocii de mai înainte, zicând: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele!”, dar n-au ascultat şi n-au luat aminte la Mine, zice Domnul.
5
Unde sunt acum părinţii voştri? Şi puteau prorocii să trăiască veşnic?
6
Totuşi cuvintele Mele şi poruncile pe care le dădusem slujitorilor Mei prorocii ca să le vestească n-au atins ele pe părinţii voştri? Şi atunci ei s-au întors şi au zis: „Domnul oştirilor ne-a făcut cum hotărâse să ne facă, după căile şi faptele noastre!”
7
În a douăzeci şi patra zi a lunii a unsprezecea, care este luna Şebat, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul Domnului a vorbit prorocului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel:
8
M-am uitat noaptea, şi iată că un om era călare pe un cal roşu şi stătea între mirţi într-un umbrar; în urma lui erau nişte cai roşii, murgi şi albi.
9
Am întrebat: „Ce înseamnă caii aceştia, domnul meu?” Şi îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: – Îţi voi arăta ce înseamnă caii aceştia!”
10
Omul care stătea între mirţi a luat cuvântul şi a zis: „Aceştia sunt aceia pe care i-a trimis Domnul să cutreiere pământul!”
11
Şi ei au vorbit Îngerului Domnului care stătea între mirţi şi au zis: „Am cutreierat pământul, şi iată că tot pământul este în pace şi liniştit!”
12
Atunci Îngerul Domnului a luat cuvântul şi a zis: „Doamne al oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim şi de cetăţile lui Iuda, pe care Te-ai mâniat în aceşti şaptezeci de ani?”
13
Domnul a răspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mângâiere îngerului care vorbea cu mine.
14
Şi îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: „Strigă şi zi: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Sunt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim şi pentru Sion
15
şi sunt plin de o mare mânie împotriva neamurilor îngâmfate; căci Mă mâniasem numai puţin, dar ele au ajutat spre nenorocire.”
16
De aceea aşa vorbeşte Domnul: „Mă întorc cu îndurarea către Ierusalim; Casa Mea va fi zidită iarăşi în el, şi funia de măsurat se va întinde asupra Ierusalimului.”
17
Strigă din nou şi zi: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Cetăţile Mele vor avea iarăşi belşug de bunătăţi, Domnul va mângâia iarăşi Sionul, va alege iarăşi Ierusalimul.”
18
Am ridicat ochii şi m-am uitat, şi iată că erau patru coarne!
19
Am întrebat îngerul care vorbea cu mine: „Ce înseamnă coarnele acestea?” Şi el mi-a zis: „Acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, pe Israel şi Ierusalimul.”
20
Domnul mi-a arătat patru fierari.
21
Eu am întrebat: „Ce vor să facă aceştia?” Şi el a zis: „Aceştia vin să sperie coarnele care au risipit pe Iuda, de n-a mai putut ridica nimeni capul; fierarii aceştia au venit să sperie şi să taie coarnele neamurilor care au ridicat cornul împotriva ţării lui Iuda ca să-i risipească locuitorii.”