Către mai marele cântăreţilor. „Nu nimici.” O cântare de laudă a lui David. Făcută când a fugit în peşteră, urmărit de Saul.
1
Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile.
2
Eu strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.
3
El îmi va trimite izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire) Da, Dumnezeu Îşi va trimite bunătatea şi credincioşia.
4
Sufletul meu este între nişte lei: stau culcat în mijlocul unor oameni care varsă flăcări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi sunt suliţe şi săgeţi, şi a căror limbă este o sabie ascuţită.
5
Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pământul să se întindă slava Ta!
6
Ei întinseseră un laţ sub paşii mei; sufletul mi se încovoia, şi-mi săpaseră o groapă înainte: dar au căzut ei în ea. – (Oprire)
7
Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cânta, da, şi voi suna din instrumentele mele.
8
Trezeşte-te, suflete! Treziţi-vă, lăută şi harpă! Mă voi trezi în zori de zi.
9
Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cânta printre neamuri.
10
Căci bunătatea Ta ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta până la nori.
11
Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pământul să se întindă slava Ta!
