Casa mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile. (Marcu 11:17)
1
Iov a luat cuvântul şi a zis:
2
„Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cântărească durerea şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,
3
ar fi mai grele decât nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele până la nebunie!
4
Căci săgeţile Celui Atotputernic m-au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groaza Domnului bagă fiori în mine!
5
Zbiară măgarul sălbatic când are verdeaţă? Mugeşte boul când are de mâncare?
6
Poţi mânca ce-i fără gust şi fără sare? Are vreun gust albuşul unui ou?
7
Orice lucru de care aş vrea să nu m-ating, acela-i hrana mea, fie cât de greţoasă ea!
8
O, de mi s-ar asculta dorinţa şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!
9
De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Şi mâna şi să mă prăpădească!
10
Îmi va rămâne măcar această mângâiere, această bucurie în durerile cu care mă copleşeşte: că niciodată n-am călcat poruncile Celui Sfânt.
11
La ce să mai nădăjduiesc când nu mai pot? La ce să mai aştept, când sfârşitul se ştie?
12
Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă?
13
Nu sunt eu lipsit de ajutor şi n-a fugit mântuirea de mine?
14
Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atotputernic.
15
Fraţii mei s-au arătat înşelători ca un pârâu, ca albia pâraielor care trec.
16
Un sloi le tulbură cursul, zăpada se îngrămădeşte pe ele;
17
vine arşiţa vremii şi seacă, vine căldura soarelui şi li se usucă albia.
18
Cete de călători se abat din drumul lor, se cufundă în pustiu şi pier.
19
Cetele celor din Tema se uită ţintă la ele, călătorii din Seba sunt plini de nădejde când le văd.
20
Dar rămân înşelaţi în nădejdea lor, rămân uimiţi când ajung la ele.
21
Aşa sunteţi şi voi acum pentru mine. Voi îmi vedeţi necazul şi vă îngroziţi!
22
V-am zis eu oare: „Daţi-mi ceva, cheltuiţi din averile voastre pentru mine,
23
scăpaţi-mă din mâna vrăjmaşului, răscumpăraţi-mă din mâna celor răi”?
24
Învăţaţi-mă, şi voi tăcea; faceţi-mă să înţeleg în ce am păcătuit.
25
O, cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului! Dar ce dovedesc mustrările voastre?
26
Vreţi să mă mustraţi pentru tot ce am zis şi să nu vedeţi decât vânt în cuvintele unui deznădăjduit?
27
Voi năpăstuiţi pe orfan, prigoniţi pe prietenul vostru.
28
Uitaţi-vă la mine, vă rog! Doar nu voi minţi în faţă!
29
Întoarceţi-vă, nu fiţi nedrepţi; întoarceţi-vă şi mărturisiţi că sunt nevinovat!
30
Este vreo nelegiuire pe limba mea, şi nu deosebeşte gura mea ce este rău?
