Casa mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile. (Marcu 11:17)
1
Iov a luat din nou cuvântul, a vorbit în pilde şi a zis:
2
„Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăşte viaţa,
3
că atâta vreme cât voi avea suflet şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,
4
buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevărat.
5
Departe de mine gândul să vă dau dreptate! Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăţia.
6
Ţin să-mi scot dreptatea şi nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.
7
Vrăjmaşul meu să fie ca cel rău, şi potrivnicul meu ca cel nelegiuit!
8
Ce nădejde-i mai rămâne celui nelegiuit; când îi taie Dumnezeu firul vieţii, când îi ia sufletul?
9
Îi ascultă Dumnezeu strigătele, când vine strâmtorarea peste el?
10
Este Cel Atotputernic desfătarea lui? Înalţă el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?
11
Vă voi învăţa căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.
12
Dar voi le cunoaşteţi şi sunteţi de acelaşi gând; pentru ce dar vorbiţi aşa de prosteşte?
13
Iată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, moştenirea pe care o hotărăşte Cel Atotputernic celui nelegiuit.
14
Dacă are mulţi fii, îi are pentru sabie, şi odraslele lui duc lipsă de pâine.
15
Cei ce scapă din ai lui, sunt îngropaţi de ciumă, şi văduvele lor nu-i plâng.
16
Dacă strânge argint ca ţărâna, dacă îngrămădeşte haine ca noroiul –
17
el le strânge, dar cel fără vină se îmbracă în ele, şi de argintul lui omul fără prihană are parte.
18
Casa lui este ca aceea pe care o zideşte molia, ca o colibă pe care şi-o face un străjer.
19
Se culcă bogat şi moare despuiat; deschide ochii şi totul a pierit.
20
Îl apucă groaza ca nişte ape; şi noaptea, îl ia vârtejul.
21
Vântul de răsărit îl ia şi se duce; îl smulge cu putere din locuinţa lui.
22
Dumnezeu aruncă fără milă săgeţi împotriva lui, şi cel rău ar vrea să fugă să scape de ele.
23
Oamenii bat din palme la căderea lui şi-l fluieră la plecarea din locul lui.
