1
Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2
„Şi tu, fiul omului, rosteşte această cântare de jale asupra Tirului!
3
Spune Tirului: „Tu, care stai pe malul mării şi faci negoţ cu popoarele unui mare număr de ostroave, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Tirule, tu ziceai: „Eu sunt de o desăvârşită frumuseţe!”
4
Ţinutul tău este în inima mărilor, şi cei ce te-au zidit te-au făcut desăvârşit de frumos.
5
Cu chiparoşi din Senir ţi-au făcut toate laturile corăbiilor. Au luat cedri din Liban ca să-ţi ridice catargele;
6
lopeţile ţi le-au făcut din stejari de Basan, şi laviţele, cu fildeş prins în cimişir, adus din ostroavele Chitim.
7
Pânzele care-ţi slujeau ca steag erau de in subţire din Egipt, cusut la gherghef, iar învelitoarea ta era de purpură albastră şi roşie, din ostroavele Elişei.
8
Locuitorii Sidonului şi Arvadului îţi erau vâslaşi, şi cei mai înţelepţi din mijlocul tău, Tirule, îţi erau cârmaci.
9
Bătrânii Ghebalului şi lucrătorii lui iscusiţi erau la tine şi-ţi dregeau crăpăturile. Toate corăbiile mării cu marinarii lor erau la tine ca să facă schimb de mărfuri cu tine.
10
Cei din Persia, din Lud şi din Put slujeau în oastea ta ca oameni de război, ei îşi spânzurau în tine scutul şi coiful şi-ţi dădeau strălucire.
11
Cei din Arvad îţi umpleau zidurile cu războinicii tăi, şi oamenii viteji erau în turnurile tale. Ei îşi atârnau pavezele pe toate zidurile tale şi-ţi desăvârşeau astfel frumuseţea.
12
Cei din Tars făceau negoţ cu tine, cu tot felul de mărfuri pe care le aveai din belşug. Veneau la târgul tău cu argint, cu fier, cu cositor şi cu plumb.
13
Iavanul, Tubalul şi Meşecul făceau negoţ cu tine; dădeau robi şi unelte de aramă în schimbul mărfurilor tale.
14
Cei din casa Togarmei aduceau la târgul tău cai, călăreţi şi catâri.
15
Cei din Dedan făceau negoţ cu tine; negoţul multor ostroave trecea prin mâinile tale; îţi aduceau ca bir coarne de fildeş şi de abanos.
16
Siria făcea negoţ cu tine, cu marele număr de lucruri făcute de tine; ei veneau la târgul tău cu smarald, purpură şi materii pestriţe, cu in subţire, mărgean şi agat.
17
Iuda şi ţara lui Israel făceau negoţ cu tine; îţi dădeau grâu de Minit, turte, miere, untdelemn şi leac alinător în schimbul mărfurilor tale.
18
Damascul făcea negoţ cu tine, cu marele număr de lucruri făcute de tine, cu tot felul de mărfuri pe care le aveai din belşug; îţi dădea vin din Helbon şi lână albă.
19
Vedanul şi Iavanul, de la Uzal, veneau la târgul tău; fier lucrat, casie şi trestie mirositoare erau schimbate cu tine.
20
Dedanul făcea negoţ cu tine cu învelitori de pus pe cal.
21
Arabia şi toţi voievozii Chedarului erau negustorii tăi şi-ţi aduceau miei, berbeci şi ţapi.
22
Negustorii din Seba şi din Raema făceau negoţ cu tine; îţi plăteau cu cele mai bune miresme, cu pietre scumpe şi aur, mărfurile tale.
23
Haranul, Canehul şi Edenul, negustorii din Seba, din Asiria, din Chilmad făceau negoţ cu tine,
24
făceau negoţ cu tine de haine scumpe, de mantale de purpură albastră şi cusături la gherghef, de covoare scumpe puse în lăzi de funii, sucite şi bine împletite, aduse la târgul tău.
25
Corăbiile din Tars îţi aduceau mărfurile pe mare, erai în culmea bogăţiei şi slavei, în inima mărilor!
26
Vâslaşii tăi te duceau pe ape mari: dar un vânt de la răsărit te va sfărâma în inima mărilor!
27
Bogăţiile tale, târgurile tale şi mărfurile tale, marinarii şi cârmacii tăi, cei ce îţi dreg crăpăturile corăbiilor şi cei ce fac schimb de mărfuri cu tine, toţi oamenii de război care sunt în tine şi toată mulţimea care este în mijlocul tău se vor prăbuşi în inima mărilor, în ziua căderii tale.
28
Toate valurile mării se vor cutremura de ţipetele cârmacilor tăi!
29
Şi toţi vâslaşii, marinarii, toţi cârmacii de pe mare se vor da jos din corăbii şi vor păşi pe uscat.
30
Vor striga cu glas tare din pricina ta şi vor scoate ţipete amarnice. Îşi vor arunca ţărână în cap şi se vor tăvăli în cenuşă.
31
Îşi vor rade capul din pricina ta şi se vor îmbrăca în saci, te vor plânge cu sufletul amărât şi cu mâhnire mare.
32
În durerea lor, vor face un cântec de jale asupra ta, te vor boci şi vor zice: „Cine era ca Tirul cel nimicit în mijlocul mării?
33
Când ieşeau mărfurile tale pe mări, săturai un mare număr de popoare; cu belşugul avuţiilor şi mărfurilor tale îmbogăţeai pe împăraţii pământului.
34
Acum însă eşti sfărâmat de mări, negoţul tău a pierit în adâncimea apelor, şi toată mulţimea ta de oameni s-a cufundat odată cu tine!
35
Toţi locuitorii ostroavelor stau înmărmuriţi din pricina ta, împăraţii lor stau cu părul vâlvoi de groază şi le tremură faţa!
36
Negustorii popoarelor fluieră asupra ta! Eşti nimicit de tot şi te-ai dus pentru totdeauna!”