Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă, întrebaţi şi căutaţi în pieţe, dacă se găseşte un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se ţină de adevăr, şi voi ierta Ierusalimul.
2
Chiar când zic: „Viu este Domnul!”, ei jură strâmb.”
3
Doamne, nu văd ochii Tăi adevărul? Tu-i loveşti, şi ei nu simt nimic; îi nimiceşti, şi nu vor să ia învăţătură; iau o înfăţişare mai tare decât stânca, nu vor să se întoarcă la Tine.
4
Eu ziceam: „Numai cei mici sunt aşa; ei lucrează fără minte, pentru că nu cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor!
5
Mă voi duce deci la cei mari şi le voi vorbi; căci ei cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor!” Dar toţi au sfărâmat jugul şi au rupt legăturile.
6
De aceea îi omoară leul din pădure şi-i nimiceşte lupul din pustiu. Stă la pândă pardosul înaintea cetăţilor lor: toţi cei ce vor ieşi din ele vor fi sfâşiaţi; căci fărădelegile lor sunt multe, abaterile lor s-au înmulţit!
7
„Cum să te iert? – zice Domnul – Copiii tăi M-au părăsit şi jură pe dumnezei care n-au fiinţă. Şi, după ce le-am primit jurămintele, se dedau la preacurvie şi aleargă cu grămada în casa curvei!
8
Ca nişte cai bine hrăniţi, care aleargă încoace şi încolo, fiecare nechează după nevasta aproapelui său.
9
Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu Mă răzbun Eu pe un asemenea popor?
10
Suiţi-vă pe zidurile ei şi dărâmaţi, dar nu nimiciţi de tot! Luaţi-i butucii aceştia, căci nu sunt ai Domnului!
11
Căci casa lui Israel şi casa lui Iuda Mi-au fost necredincioase, zice Domnul.
12
Ei tăgăduiesc pe Domnul şi zic: „Nu este El! Şi nu va veni nenorocirea peste noi; nu vom vedea nici sabia, nici foametea.
13
Prorocii sunt vânt, şi nu Dumnezeu vorbeşte în ei. Aşa să li se facă şi lor!”
14
De aceea aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor: „Pentru că aţi zis lucrul acesta, iată, cuvântul Meu îl fac foc în gura ta, şi poporul acesta, lemne, ca să-i ardă focul acesta.
15
Iată, aduc de departe un neam împotriva voastră, casă a lui Israel – zice Domnul – un neam tare, un neam străvechi, un neam a cărui limbă n-o cunoşti şi ale cărui vorbe nu le pricepi.
16
Tolba lui cu săgeţi este ca un mormânt deschis; toţi sunt nişte viteji.
17
El îţi va mânca secerişul şi pâinea, îţi va mânca fiii şi fiicele, îţi va mânca oile şi boii, îţi va mânca via şi smochinul; şi îţi va trece prin sabie cetăţile întărite în care te încrezi.
18
Dar, şi în zilele acelea, zice Domnul, nu vă voi nimici de tot.
19
Dacă veţi întreba atunci: „Pentru ce ne-a făcut toate acestea Domnul Dumnezeul nostru?” Aşa le vei răspunde: „După cum voi M-aţi părăsit şi aţi slujit unor dumnezei străini în ţara voastră, tot aşa acum veţi sluji unor străini într-o ţară care nu este a voastră!”
20
Spuneţi lucrul acesta casei lui Iacov, vestiţi-l în Iuda şi ziceţi:
21
„Ascultaţi lucrul acesta, popor fără minte şi fără inimă, care are ochi şi nu vede, urechi, şi n-aude!
22
Nu voiţi să vă temeţi de Mine, zice Domnul, nu voiţi să tremuraţi înaintea Mea?” – Eu am pus mării ca hotar nisipul, hotar veşnic pe care nu trebuie să-l treacă. Şi chiar dacă valurile ei se înfurie, totuşi sunt neputincioase; urlă, dar nu-l trec.
23
Poporul acesta însă are o inimă dârză şi răzvrătită; se răscoală şi pleacă,
24
şi nu zic în inima lor: „Să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru care dă ploaie la vreme, ploaie timpurie şi târzie şi ne păstrează săptămânile hotărâte pentru seceriş.”
25
Din pricina nelegiuirilor voastre n-au loc aceste orânduiri, păcatele voastre vă lipsesc de aceste bunătăţi.
26
Căci în poporul Meu sunt oameni răi; ei pândesc ca păsărarul care întinde laţuri, întind curse şi prind oameni.
27
Cum se umple o colivie de păsări, aşa se umplu casele lor prin vicleşug; aşa ajung ei puternici şi bogaţi.
28
Se îngraşă, lucesc de grăsime; întrec orice măsură în rău, nu apără pricina, pricina orfanului, ca să le meargă bine, nu fac dreptate celor lipsiţi.
29
Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu Mă răzbun Eu pe un asemenea popor?
30
Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în ţară.
31
Prorocii prorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?”