1
El zice: „Când se desparte un bărbat de nevasta sa, pe care o părăseşte, şi ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce bărbatul acesta la ea? N-ar fi chiar şi ţara aceea spurcată? Şi tu ai curvit cu mulţi ibovnici, şi să te întorci iarăşi la Mine? – zice Domnul.
2
Ridică-ţi ochii spre înălţimi şi priveşte: unde n-ai curvit? Te ţineai la drumuri ca arabul în pustiu şi ai spurcat ţara prin curviile tale şi cu răutatea ta!
3
Măcar că ploile au fost oprite, şi ploaia de primăvară a lipsit, totuşi tu ţi-ai păstrat fruntea de curvă şi n-ai vrut să ai ruşine!
4
Acum, nu-i aşa?, strigi la Mine: „Tată! Tu ai fost Prietenul tinereţii mele!?
5
Îşi va ţine El mânia pe vecie? O va păstra El întotdeauna?” Iată, aşa ai vorbit, şi totuşi ai făcut lucruri nelegiuite cât ai putut!”
6
Domnul mi-a zis, pe vremea împăratului Iosia: „Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S-a dus pe orice munte înalt şi sub orice copac verde şi a curvit acolo.
7
Eu ziceam că, după ce a făcut toate aceste lucruri, se va întoarce la Mine. Dar nu s-a întors. Şi sora ei, vicleana Iuda, a fost martoră la aceasta.
8
Şi cu toate că a văzut că M-am despărţit de necredincioasa Israel, din pricina tuturor preacurviilor ei, şi i-am dat cartea ei de despărţire, totuşi sora sa, vicleana Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să curvească la fel.
9
Şi astfel, prin necurăţia ei strigătoare, Israel a spurcat ţara, a preacurvit cu piatra şi lemnul.
10
Cu toate acestea vicleana Iuda, sora ei, nu s-a întors la Mine din toată inima ei, ci cu prefăcătorie, zice Domnul.”
11
Domnul mi-a zis: „Necredincioasa Israel pare nevinovată faţă de vicleana Iuda.
12
Du-te de strigă aceste cuvinte spre miazănoapte şi zi: „Întoarce-te, necredincioasa Israel, zice Domnul. Nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sunt milostiv, zice Domnul, şi nu ţin mânie pe vecie.
13
Recunoaşte-ţi numai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost necredincioasă Domnului Dumnezeului tău, că ai alergat încoace şi încolo la dumnezei străini, sub orice copac verde, şi că n-ai ascultat glasul Meu, zice Domnul.
14
Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, zice Domnul; căci Eu sunt Stăpânul vostru, Eu vă voi lua, pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie, şi vă voi aduce înapoi în Sion.
15
Vă voi da păstori după inima Mea, şi vă vor paşte cu pricepere şi cu înţelepciune.
16
Când vă veţi înmulţi şi veţi creşte în ţară, în zilele acelea, zice Domnul, nu se va mai vorbi de chivotul legământului Domnului şi nu-i va mai veni nimănui în gând, nu-şi vor mai aduce aminte de el, nu-i vor mai simţi lipsa şi nici nu vor mai face altul.
17
În vremea aceea, Ierusalimul se va numi „Scaunul de domnie al Domnului”; toate neamurile se vor strânge la Ierusalim în Numele Domnului şi nu vor mai urma pornirile inimii lor rele.
18
În zilele acelea, casa lui Iuda va umbla cu casa lui Israel şi vor veni împreună din ţara de la miazănoapte în ţara pe care am dat-o în stăpânire părinţilor voştri.
19
Eu ziceam: „Cum să te pun printre copiii Mei şi să-ţi dau o ţară plăcută, o moştenire, podoabă între podoabele neamurilor?” Mă gândeam că Mă vei chema: „Tată!” şi nu te vei mai abate de la Mine.
20
Dar, cum este necredincioasă iubitului său o femeie, aşa Mi-aţi fost necredincioşi voi, casa lui Israel, zice Domnul!
21
Un vuiet se aude pe înălţimi: sunt plânsetele şi rugăminţile de iertare ale copiilor lui Israel; căci şi-au sucit calea şi au uitat pe Domnul Dumnezeul lor.
22
Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, şi vă voi ierta abaterile.” – „Iată-ne, venim la Tine, căci Tu eşti Domnul Dumnezeul nostru.
23
În adevăr, zadarnic se aşteaptă mântuire de la dealuri şi de la mulţimea munţilor; în adevăr, în Domnul Dumnezeul nostru este mântuirea lui Israel.
24
Idolii, dimpotrivă, au mâncat rodul muncii părinţilor noştri, din tinereţea noastră, oile şi boii lor, fiii şi fiicele lor.
25
Să ne culcăm în ruşinea noastră şi să ne învelim cu ocara noastră, căci am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului nostru, noi şi părinţii noştri, din tinereţea noastră şi până în ziua de azi, şi n-am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru.”