După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu.
2
Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh macedoneanul din Tesalonic.
3
A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi şi să fie îngrijit de ei.
4
După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice.
5
După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.
6
Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea.
7
Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.
8
De abia am mers cu corabia pe marginea insulei şi am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea.
9
Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi vremea „postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi
10
şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.”
11
Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corăbiei decât de vorbele lui Pavel.
12
Şi, fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.
13
Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.
14
Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.
15
Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.
16
Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mâna pe luntre.
17
După ce au ridicat-o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt.
18
Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,
19
şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corăbiei.
20
Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.
21
Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.
22
Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentru că niciunul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decât a corăbiei.
23
Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi-noapte
24
şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.”
25
De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.
26
Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”
27
În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ.
28
Au măsurat adâncimea apei şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou şi au găsit cincisprezece stânjeni.
29
De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corăbiei şi doreau să se facă ziuă.
30
Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corăbiei,
31
Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.”
32
Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrei şi au lăsat-o să cadă jos.
33
Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură.
34
De aceea vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde niciun păr din cap.”
35
După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce.
36
Toţi s-au îmbărbătat atunci şi au luat şi ei de au mâncat.
37
În corabie eram de toţi două sute şaptezeci şi şase de suflete.
38
După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.
39
Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul; dar au văzut de departe un golf care avea maluri nisipoase şi au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă.
40
Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaşi timp funiile cârmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului şi s-au îndreptat spre mal.
41
Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia; şi partea dinainte a corăbiei s-a împlântat şi stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.
42
Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot.
43
Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă şi să iasă cei dintâi la pământ;
44
iar ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.
