Eu sunt un trandafir din Saron, un crin din văi. –
2
Ca un crin în mijlocul spinilor aşa este iubita mea între fete. –
3
Ca un măr între copacii pădurii aşa este preaiubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.
4
El m-a dus în casa de ospăţ, şi dragostea era steagul fluturat peste mine.
5
Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragostea lui.
6
Să-şi pună mâna stângă sub capul meu şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui! –
7
Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp: nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea! –
8
Aud glasul preaiubitului meu! Iată-l că vine, sărind peste munţi, săltând pe dealuri.
9
Preaiubitul meu seamănă cu o căprioară sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele.
10
Preaiubitul meu vorbeşte şi-mi zice: „Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!
11
Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus.
12
Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării şi se aude glasul turturelei în câmpiile noastre.
13
Se pârguiesc roadele în smochin, şi viile înflorite îşi răspândesc mirosul. Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!
14
Porumbiţă din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce, şi faţa ta, plăcută.”
15
Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici care strică viile; căci viile noastre sunt în floare.
16
Preaiubitul meu este al meu, şi eu sunt a lui; el îşi paşte turma între crini.
17
Până la răcoarea zilei şi până la lungirea umbrelor, întoarce-te!… Iubitule, sari ca o căprioară sau ca puiul de cerb peste munţii ce ne despart.
