Vai de cetatea vărsătoare de sânge, plină de minciună, plină de silnicie şi care nu încetează să se dedea la răpire!…
2
Auziţi pocnetul biciului, uruitul roţilor, tropăitul cailor şi durduitul carelor!
3
Se aruncă năvalnici călăreţii, scânteiază sabia, fulgeră suliţa… O mulţime de răniţi!… Grămezi de trupuri moarte!… Morţi fără număr!… Cei vii se împiedică de cei morţi!…
4
Din pricina multelor curvii ale curvei plină de farmec, fermecătoare iscusită, care vindea neamurile prin curviile ei şi popoarele prin vrăjitoriile ei.
5
„Iată, am necaz pe tine, zice Domnul oştirilor, îţi voi ridica poalele peste cap ca să-ţi vadă neamurile goliciunea, şi împărăţiile, ruşinea.
6
Voi azvârli cu murdării peste tine, te voi înjosi şi te voi face de ocară.
7
Toţi cei ce te vor vedea vor fugi de tine şi vor zice: „Ninive este nimicită! Cine o va plânge? Unde să-ţi caut mângâietori?
8
Eşti tu mai bună decât No-Amon, cetatea care şedea între râuri, înconjurată de ape, având ca zid de apărare marea, ca ziduri marea?
9
Etiopia şi egiptenii fără număr erau tăria ei, Put şi libienii erau ajutoarele ei.
10
Şi totuşi a trebuit să plece şi ea în surghiun, s-a dus în robie; şi pruncii ei au fost zdrobiţi în toate colţurile uliţelor; au aruncat sorţul asupra fruntaşilor ei, şi toţi mai marii ei au fost aruncaţi în lanţuri.
11
Şi tu te vei îmbăta, te vei ascunde; şi tu vei căuta un loc de adăpost împotriva vrăjmaşului!
12
Toate cetăţuile tale sunt nişte smochini cu cele dintâi roade; când îi scuturi, smochinele cad în gura cui vrea să le mănânce.
13
Iată, poporul tău este ca femeile în mijlocul tău; porţile ţării tale se deschid înaintea vrăjmaşilor tăi; focul îţi mistuie zăvoarele!
14
Scoate-ţi apă pentru împresurare! Drege-ţi întăriturile! Calcă pământul, frământă lutul şi găteşte cuptorul de cărămidă!
15
Acolo te va mânca focul, te va nimici sabia cu desăvârşire, te va mistui ca nişte lăcuste, căci te-ai înmulţit ca forfecarul, te-ai îngrămădit ca lăcustele!
16
Negustorii tăi sunt mai mulţi decât stelele cerului, s-au îngrămădit ca puii de lăcustă care îşi întind aripile şi zboară.
17
Voievozii tăi sunt ca lăcustele, mai marii tăi ca o ceată de lăcuste care tăbărăsc în dumbrăvi pe răcoarea zilei: când răsare soarele, zboară, şi nu se mai cunoaşte locul unde erau.
18
În timp ce păstorii tăi dorm, împărate al Asiriei, şi vitejii tăi se odihnesc, poporul tău este risipit pe munţi, şi nimeni nu-l mai strânge.
19
Rana ta nu se alină prin nimic, rana ta este fără leac! Toţi cei ce vor auzi de tine vor bate din palme, căci cine este acela pe care să nu-l fi atins răutatea ta?”
