Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată.
2
Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui.
3
Şi Isus a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te şi stai la mijloc!”
4
Apoi le-a zis: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s-o pierzi?” Dar ei tăceau.
5
Atunci, rotindu-Şi privirile cu mânie peste ei şi mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă.
6
Fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit îndată cu irodienii cum să-L piardă.
7
Isus S-a dus cu ucenicii Săi la mare. După El a mers o mare mulţime de oameni din Galileea; şi o mare mulţime de oameni din Iudeea,
8
din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan şi dimprejurul Tirului şi Sidonului, când a auzit tot ce făcea, a venit la El.
9
Isus a poruncit ucenicilor să-I ţină la îndemână o corăbioară, ca să nu fie îmbulzit de norod.
10
Căci El vindeca pe mulţi şi de aceea toţi cei ce aveau boli se înghesuiau spre El ca să se atingă de El.
11
Duhurile necurate, când Îl vedeau, cădeau la pământ înaintea Lui şi strigau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.”
12
Dar El le poruncea îndată cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut.
13
În urmă, Isus S-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la El.
14
A rânduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine şi să-i trimită să propovăduiască.
15
Le-a dat şi putere să vindece bolile şi să scoată dracii.
16
Iată cei doisprezece pe care i-a rânduit: Simon, căruia i-a pus numele Petru;
17
Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele Boanerghes, care tălmăcit înseamnă: „Fiii tunetului”;
18
Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon, canaanitul,
19
şi Iuda Iscarioteanul, care L-a şi vândut.
20
Au venit în casă şi s-a adunat din nou norodul, aşa că nu puteau nici măcar să prânzească.
21
Rudele lui Isus, când au auzit cele ce se petreceau, au venit să pună mâna pe El. Căci ziceau: „Şi-a ieşit din minţi.”
22
Şi cărturarii care se coborâseră din Ierusalim ziceau: „Este stăpânit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.”
23
Isus i-a chemat la El şi le-a zis, în pilde: „Cum poate Satana să scoată afară pe Satana?
24
Dacă o împărăţie este dezbinată împotriva ei înseşi, împărăţia aceea nu poate dăinui.
25
Şi dacă o casă este dezbinată împotriva ei înseşi, casa aceea nu poate dăinui.
26
Tot astfel, dacă Satana se răscoală împotriva lui însuşi este dezbinat şi nu poate dăinui, ci s-a isprăvit cu el.
27
Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare şi să-i jefuiască gospodăria decât dacă a legat mai întâi pe omul acela tare; numai atunci îi va jefui casa.
28
Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta;
29
dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.”
30
Aceasta pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.”
31
Atunci au venit mama şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis să-L cheme.
32
Mulţimea şedea în jurul Lui, când I-au spus: „Iată că mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi Te caută.”
33
El a răspuns: „Cine este mama Mea şi fraţii Mei?”
34
Apoi, aruncându-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: „Iată”, a zis El, „mama Mea şi fraţii Mei!
35
Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”