A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea. Mama lui Isus era acolo.
2
Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Lui.
3
Când s-a isprăvit vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin.”
4
Isus i-a răspuns: „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.”
5
Mama Lui a zis slugilor: „Să faceţi orice vă va zice.”
6
Şi acolo erau şase vase de piatră, puse după obiceiul de curăţare al iudeilor; şi în fiecare vas încăpeau câte două sau trei vedre.
7
Isus le-a zis: „Umpleţi vasele acestea cu apă.” Şi le-au umplut până sus.
8
„Scoateţi acum”, le-a zis El, „şi aduceţi nunului.” Şi i-au adus:
9
Nunul, după ce a gustat apa făcută vin – el nu ştia de unde vine vinul acesta (slugile însă, care scoseseră apa, ştiau) – a chemat pe mire
10
şi i-a zis: „Orice om pune la masă întâi vinul cel bun; şi, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun; dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum.”
11
Acest început al semnelor Lui l-a făcut Isus în Cana din Galileea. El Şi-a arătat slava Sa, şi ucenicii Lui au crezut în El.
12
După aceea S-a coborât la Capernaum împreună cu mama, fraţii şi ucenicii Lui; şi acolo n-au rămas multe zile.
13
Paştile iudeilor era aproape; şi Isus S-a suit la Ierusalim.
14
În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei, şi pe schimbătorii de bani şezând jos.
15
A făcut un bici de ştreanguri şi i-a scos pe toţi afară din Templu, împreună cu oile şi boii; a vărsat banii schimbătorilor şi le-a răsturnat mesele.
16
Şi a zis celor ce vindeau porumbei: „Ridicaţi acestea de aici şi nu faceţi din Casa Tatălui Meu o casă de negustorie.”
17
Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris: „Râvna pentru Casa Ta Mă mănâncă pe Mine.”
18
Iudeii au luat cuvântul şi I-au zis: „Prin ce semn ne arăţi că ai putere să faci astfel de lucruri?”
19
Drept răspuns, Isus le-a zis: „Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.”
20
Iudeii au zis: „Au trebuit patruzeci şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?”
21
Dar El le vorbea despre templul trupului Său.
22
Tocmai de aceea, când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus.
23
Pe când era Isus în Ierusalim, la praznicul Paştilor, mulţi au crezut în Numele Lui; căci vedeau semnele pe care le făcea.
24
Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi.
25
Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El însuşi ştia ce este în om.