1
Beţaleel, Oholiab şi toţi bărbăţii iscusiţi în care pusese Domnul înţelepciune şi pricepere, ca să ştie să facă lucrările rânduite pentru slujba Sfântului Locaş, au făcut totul după cum poruncise Domnul.
2
Moise a chemat pe Beţaleel, Oholiab şi pe toţi bărbaţii iscusiţi în mintea cărora pusese Domnul pricepere, şi anume pe toţi cei cu tragere de inimă la lucrul acesta ca să-l facă.
3
Ei au luat dinaintea lui Moise toate prinoasele pe care le aduseseră copiii lui Israel ca să facă lucrările rânduite pentru slujba Sfântului Locaş. Chiar şi după ce se începuse lucrarea, tot se mai aduceau lui Moise, în fiecare dimineaţă, daruri de bunăvoie.
4
Atunci toţi bărbaţii iscusiţi, prinşi la toate lucrările Sfântului Locaş, şi-au lăsat fiecare lucrul pe care-l făceau
5
şi au venit de au spus lui Moise: „Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru facerea lucrărilor pe care a poruncit Domnul să le facem.”
6
Moise a pus să strige în tabără ca nimeni, fie bărbat, fie femeie, să nu mai aducă daruri pentru Sfântul Locaş. Au oprit astfel pe popor să mai aducă daruri.
7
Materialul adus era de ajuns pentru toate lucrările care trebuiau făcute, ba încă mai şi trecea.
8
Toţi bărbaţii iscusiţi şi lucrătorii au făcut Cortul din zece covoare de in subţire şi răsucit din fir albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe ele au ţesut heruvimi lucraţi cu măiestrie.
9
Lungimea unui covor era de douăzeci şi opt de coţi; iar lăţimea unui covor era de patru coţi. Toate covoarele aveau aceeaşi măsură.
10
Cinci din aceste covoare au fost prinse la un loc; celelalte cinci de asemenea au fost prinse la un loc.
11
Au făcut cheotori albastre la marginea covorului cu care se sfârşea cea dintâi împreunare; tot aşa au făcut şi la marginea covorului cu care se sfârşea a doua împreunare de covoare.
12
Au făcut cincizeci de cheotori la cel dintâi covor şi cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârşea a doua împreunare de covoare; cheotorile acestea erau una în faţa alteia.
13
Au făcut cincizeci de copci de aur şi au prins covoarele unul de altul cu copcile, aşa încât Cortul alcătuia un întreg.
14
Au făcut nişte covoare din păr de capră, ca să slujească de acoperiş pentru Cort: unsprezece covoare de acestea au făcut.
15
Lungimea unui covor era de treizeci de coţi, şi lăţimea unui covor era de patru coţi: cele unsprezece covoare aveau aceeaşi măsură.
16
Au prins împreună de o parte cinci din aceste covoare, iar pe celelalte şase de altă parte.
17
Au făcut cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârşea o împreunare de covoare şi cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârşea a doua împreunare de covoare.
18
Au mai făcut şi cincizeci de copci de aramă, cu care să se împreuneze acoperişul Cortului ca să alcătuiască un întreg.
19
Au făcut pentru acoperişul Cortului o învelitoare de piei de berbeci vopsite în roşu şi o învelitoare de piei de viţel de mare, care trebuia pusă pe deasupra.
20
Scândurile pentru Cort le-au făcut din lemn de salcâm, aşezate în picioare.
21
Lungimea unei scânduri era de zece coţi, şi lăţimea unei scânduri era de un cot şi jumătate.
22
Fiecare scândură avea două urechi, unite una cu alta; tot aşa au făcut la toate scândurile Cortului.
23
Au făcut douăzeci de scânduri pentru Cort, înspre partea de miazăzi.
24
Au pus patruzeci de picioare de argint sub cele douăzeci de scânduri, câte două picioare sub fiecare scândură, pentru cele două urechi ale ei.
25
Au făcut apoi douăzeci de scânduri pentru a doua latură a Cortului, latura dinspre miazănoapte,
26
cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor, câte două picioare sub fiecare scândură.
27
Au făcut apoi şase scânduri pentru fundul Cortului, înspre apus.
28
Au făcut două scânduri pentru cele două unghiuri ale Cortului în partea din fund;
29
acestea erau făcute din două bucăţi, începând de la partea de jos, şi bine legate la vârf printr-un cerc; la fel au făcut pentru amândouă scândurile din cele două unghiuri.
30
Erau astfel opt scânduri, cu picioarele lor de argint, adică şaisprezece picioare, câte două picioare sub fiecare scândură.
31
Au făcut cinci drugi din lemn de salcâm pentru scândurile uneia din laturile Cortului,
32
cinci drugi pentru scândurile celei de a doua laturi a Cortului şi cinci drugi pentru scândurile laturii Cortului din fundul dinspre apus;
33
drugul de la mijloc l-au făcut aşa ca să treacă prin mijlocul scândurilor, de la un capăt la celălalt.
34
Au poleit scândurile cu aur, şi verigile lor de aur le-au făcut aşa ca să se poată petrece drugii prin ele; şi drugii i-au poleit cu aur.
35
Perdeaua dinăuntru au făcut-o de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit; au lucrat-o cu măiestrie; şi au făcut heruvimi pe ea.
36
Au făcut patru stâlpi de salcâm pentru ea şi i-au poleit cu aur; cârligele lor erau de aur şi au turnat pentru stâlpii aceştia patru picioare de argint.
37
Pentru uşa Cortului au făcut o perdea de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit; aceasta era o lucrare făcută la gherghef.
38
Au făcut cei cinci stâlpi ai ei cu cârligele lor, iar căpătâiele şi beţele lor de legătură le-au poleit cu aur; cele cinci picioare ale lor erau de aramă.