David a zis: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?”
2
Era un slujitor din casa lui Saul, numit Ţiba, pe care l-au adus la David. Împăratul i-a zis: „Tu eşti Ţiba?” Şi el a răspuns: „Robul tău, da!”
3
Împăratul a zis: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?” Şi Ţiba a răspuns împăratului: „Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare.”
4
Împăratul a zis: „Unde este?” Şi Ţiba a răspuns împăratului: „Este în casa lui Machir, fiul lui Amiel, la Lodebar.”
5
Împăratul David l-a trimis să-l ia din casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar.
6
Şi Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David, a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat. David a zis: „Mefiboşet!” Şi el a răspuns: „Iată robul tău!”
7
David i-a zis: „Nu te teme, căci vreau să-ţi fac bine din pricina tatălui tău Ionatan. Îţi voi da înapoi toate pământurile tatălui tău Saul, şi vei mânca întotdeauna la masa mea.”
8
El s-a închinat, şi a zis: „Cine este robul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine?”
9
Împăratul a chemat pe Ţiba, slujbaşul lui Saul şi i-a zis: „Dau fiului stăpânului tău tot ce era al lui Saul şi tot ce avea toată casa lui.
10
Tu să lucrezi pământurile pentru el, tu, fiii tăi şi robii tăi, şi să strângi roadele, ca fiul stăpânului tău să aibă pâine de mâncare; şi Mefiboşet, fiul stăpânului tău, va mânca întotdeauna la masa mea.” Şi Ţiba avea cincisprezece fii şi douăzeci de robi.
11
El a zis împăratului: „Robul tău va face tot ce porunceşte împăratul, domnul meu, robului său.” Şi Mefiboşet a mâncat la masa lui David, ca unul din fiii împăratului.
12
Mefiboşet avea un fiu mic, numit Mica, şi toţi cei ce locuiau în casa lui Ţiba erau robii lui Mefiboşet.
13
Mefiboşet locuia la Ierusalim, căci mânca întotdeauna la masa împăratului. El era olog de amândouă picioarele.