Pe vremea sa, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a pornit cu război. Ioiachim i-a fost supus trei ani; dar s-a răsculat din nou împotriva lui.
2
Atunci Domnul a trimis împotriva lui Ioiachim cete de haldei, cete de sirieni, cete de moabiţi şi cete de amoniţi; le-a trimis împotriva lui Iuda, ca să-l nimicească, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin robii Săi prorocii.
3
Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului, care voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui, din pricina tuturor păcatelor săvârşite de Manase
4
şi din pricina sângelui nevinovat pe care-l vărsase Manase şi de care umpluse Ierusalimul. De aceea, lucrul acesta Domnul n-a vrut să-l ierte.
5
Celelalte fapte ale lui Ioiachim şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
6
Ioiachim a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin.
7
Împăratul Egiptului n-a mai ieşit din ţara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce era al împăratului Egiptului, de la pârâul Egiptului până la râul Eufratului.
8
Ioiachin avea optsprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit trei luni la Ierusalim. Mama sa se chema Nehuşta, fata lui Elnatan, din Ierusalim.
9
El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său.
10
În vremea aceea, slujitorii lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, s-au suit împotriva Ierusalimului, şi cetatea a fost împresurată.
11
Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit înaintea cetăţii pe când o împresurau slujitorii lui.
12
Atunci Ioiachin, împăratul lui Iuda, s-a dus la împăratul Babilonului, cu mama sa, cu slujitorii, căpeteniile şi dregătorii lui. Şi împăratul Babilonului l-a luat prins, în al optulea an al domniei lui.
13
A luat de acolo toate vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului; şi a sfărâmat toate vasele de aur pe care le făcuse Solomon, împăratul lui Israel, în Templul Domnului, cum spusese Domnul.
14
A dus în robie tot Ierusalimul, toate căpeteniile şi toţi oamenii viteji, în număr de zece mii, cu toţi teslarii şi fierarii: n-a mai rămas decât poporul sărac al ţării.
15
A strămutat pe Ioiachin la Babilon; şi a dus robi din Ierusalim la Babilon, pe mama împăratului, pe nevestele împăratului şi pe dregătorii lui şi pe mai marii ţării,
16
pe toţi războinicii, în număr de şapte mii, şi pe teslari şi fierari, în număr de o mie, toţi numai oameni viteji şi buni pentru război. Împăratul Babilonului i-a luat robi în Babilon.
17
Şi împăratul Babilonului a pus împărat, în locul lui Ioiachin, pe unchiul său Matania, căruia i-a schimbat numele în Zedechia.
18
Zedechia avea douăzeci şi unu de ani când a ajuns împărat şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mama sa se chema Hamutal, fata lui Ieremia, din Libna.
19
El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse Ioiachim.
20
Şi lucrul acesta s-a întâmplat din pricina mâniei Domnului împotriva Ierusalimului şi împotriva lui Iuda, pe care voia să-i lepede dinaintea Lui. Şi Zedechia s-a răsculat împotriva împăratului Babilonului.