Vin la voi pentru a treia oară. „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”
2
Cum am spus, când am fost de faţă a doua oară, tot aşa şi azi, când nu sunt de faţă, spun iarăşi mai dinainte celor ce au păcătuit mai înainte şi tuturor celorlalţi că, dacă mă voi întoarce la voi, n-am să cruţ deloc;
3
căci căutaţi o dovadă că Hristos vorbeşte în mine: El care nu este slab faţă de voi, ci este plin de putere între voi.
4
În adevăr, El a fost răstignit prin slăbiciune; dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel şi noi suntem slabi în El, dar, prin puterea lui Dumnezeu, vom fi plini de viaţă cu El faţă de voi.
5
Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi.
6
Dar trag nădejde că veţi recunoaşte că noi nu suntem lepădaţi.
7
Totuşi ne rugăm lui Dumnezeu să nu faceţi nimic rău; nu pentru ca să ne putem arăta noi înşine primiţi, ci ca să faceţi ce este bine, chiar dacă noi am trece drept lepădaţi.
8
Căci n-avem nicio putere împotriva adevărului, ci pentru adevăr.
9
În adevăr, ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi tari; şi ne rugăm pentru desăvârşirea voastră.
10
Tocmai de aceea vă scriu aceste lucruri, când nu sunt de faţă, pentru ca, atunci când voi fi de faţă, să nu mă port cu asprime, potrivit cu puterea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidire, iar nu pentru dărâmare.
11
Încolo, fraţilor, fiţi sănătoşi, desăvârşiţi-vă, îmbărbătaţi-vă, fiţi cu un cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.
12
Spuneţi-vă unii altora sănătate, cu o sărutare sfântă.
13
Toţi sfinţii vă trimit sănătate.
14
Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin.