1
Ahaz avea douăzeci de ani când a ajuns împărat şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim. El n-a făcut ce este bine înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său David.
2
A umblat în căile împăraţilor lui Israel; şi a făcut chiar chipuri turnate pentru Baali,
3
a ars tămâie în valea fiilor lui Hinom şi a trecut pe fiii săi prin foc, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
4
Aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi, pe dealuri şi sub orice copac verde.
5
Domnul Dumnezeul său l-a dat în mâinile împăratului Siriei. Sirienii l-au bătut şi i-au luat un mare număr de prinşi de război, pe care i-au dus la Damasc. A fost dat şi în mâinile împăratului lui Israel, care i-a pricinuit o mare înfrângere.
6
Pecah, fiul lui Remalia, a ucis într-o singură zi în Iuda o sută douăzeci de mii de oameni, toţi viteji, pentru că părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
7
Zicri, un războinic din Efraim, a ucis pe Maaseia, fiul împăratului, pe Azricam, căpetenia casei împărăteşti, şi pe Elcana, care era al doilea după împărat.
8
Copiii lui Israel au luat dintre fraţii lor două sute de mii de prinşi de război, femei, fiii şi fiice, şi le-au luat multă pradă, pe care au adus-o la Samaria.
9
Acolo era un proroc al Domnului, numit Oded. El a ieşit înaintea oştirii care se întorcea la Samaria şi le-a zis: „În mânia Sa împotriva lui Iuda i-a dat Domnul Dumnezeul părinţilor voştri în mâinile voastre, şi voi i-aţi ucis cu o furie care s-a ridicat până la ceruri.
10
Şi credeţi acum că veţi face din copiii lui Iuda şi din Ierusalim robii şi roabele voastre? Dar voi nu sunteţi vinovaţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru?
11
Ascultaţi-mă, dar, şi daţi drumul acestor prinşi pe care i-aţi luat dintre fraţii voştri; căci mânia aprinsă a Domnului este peste voi!”
12
Unii dintre capii fiilor lui Efraim: Azaria, fiul lui Iohanan, Berechia, fiul lui Meşilemot, Ezechia, fiul lui Şalum, şi Amasa, fiul lui Hadlai, s-au ridicat împotriva celor ce se întorceau de la oştire
13
şi le-au zis: „Să nu aduceţi aici pe aceşti prinşi de război. Căci, după ce că suntem vinovaţi înaintea Domnului, voi vreţi să mai şi adăugaţi la păcatele şi la greşelile noastre. Suntem foarte vinovaţi, şi mânia aprinsă a Domnului este peste Israel.”
14
Ostaşii au lăsat pe prinşii de război şi prada înaintea căpeteniilor şi înaintea întregii adunări.
15
Şi oamenii numiţi pe nume pentru aceasta s-au sculat şi au luat pe prinşii de război, au îmbrăcat cu prada pe toţi cei ce erau goi, le-au dat haine şi încălţăminte, le-au dat să mănânce şi să bea, i-au uns, au încălecat pe măgari pe toţi cei osteniţi şi i-au adus la Ierihon, cetatea finicilor, la fraţii lor. Apoi s-au întors la Samaria.
16
Pe vremea aceea, împăratul Ahaz a trimis să ceară ajutor de la împăraţii Asiriei.
17
Edomiţii au venit iarăşi, au bătut pe Iuda şi le-au luat prinşi de război.
18
Filistenii au năvălit în cetăţile din câmpie şi din partea de miazăzi a lui Iuda; au luat Bet-Şemeşul, Aialonul, Ghederotul, Soco şi satele lui, Timna şi satele ei, Ghimzo şi satele lui, şi s-au aşezat acolo.
19
Căci Domnul a smerit pe Iuda, din pricina lui Ahaz, împăratul lui Israel, care avusese o purtare fără frâu în Iuda şi păcătuise împotriva Domnului.
20
Tilgat-Pilneser, împăratul Asiriei, a venit împotriva lui, s-a purtat cu el cum s-ar purta cu un vrăjmaş şi nu l-a ajutat.
21
Căci Ahaz a prădat Casa Domnului, casa împăratului şi a mai marilor, ca să facă daruri împăratului Asiriei; dar nu i-a ajutat la nimic.
22
Pe vremea aceea, chiar când era la strâmtorare, a păcătuit şi mai mult împotriva Domnului, el, împăratul Ahaz.
23
A adus jertfă dumnezeilor Damascului, care-l bătuseră, şi a zis: „Fiindcă dumnezeii împăraţilor Siriei le vin în ajutor, le voi aduce şi eu jertfe, ca să-mi ajute.” Dar ei au fost prilejul căderii lui şi a întregului Israel.
24
Ahaz a strâns uneltele din Casa lui Dumnezeu şi a făcut bucăţi uneltele din Casa lui Dumnezeu. A închis uşile Casei Domnului, şi-a făcut altare în toate colţurile Ierusalimului.
25
Şi a ridicat înălţimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să aducă tămâie altor dumnezei. Şi a mâniat astfel pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi.
26
Celelalte fapte ale lui şi toate căile lui, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel.
27
Ahaz a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în cetatea Ierusalimului, căci nu l-au pus în mormintele împăraţilor lui Israel. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ezechia.