Atunci împăratul Solomon a adunat la el, la Ierusalim, pe bătrânii lui Israel şi pe toate căpeteniile seminţiilor, pe căpeteniile familiilor copiilor lui Israel, ca să mute din cetatea lui David, adică Sionul, chivotul legământului Domnului.
2
Toţi bărbaţii lui Israel s-au strâns la împăratul Solomon, în luna lui Etanim, care este a şaptea lună, în timpul praznicului.
3
Când au venit toţi bătrânii lui Israel, preoţii au ridicat chivotul.
4
Au adus chivotul Domnului, Cortul întâlnirii şi toate uneltele sfinte care erau în Cort: preoţii şi leviţii le-au adus.
5
Împăratul Solomon şi toată adunarea lui Israel chemată la el au stat înaintea chivotului. Au jertfit oi şi boi, care n-au putut fi nici număraţi, nici socotiţi, din pricina mulţimii lor.
6
Preoţii au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, în Locul Preasfânt al Casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor.
7
Căci heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului şi acopereau chivotul şi drugii lui pe deasupra.
8
Se dăduse drugilor o aşa lungime încât capetele lor se vedeau din Locul Sfânt dinaintea Locului Preasfânt, dar nu se vedeau de afară. Ei au fost acolo până în ziua de azi.
9
În chivot nu erau decât cele două table de piatră, pe care le-a pus Moise în el la Horeb, când a făcut Domnul legământ cu copiii lui Israel, la ieşirea lor din ţara Egiptului.
10
În clipa când au ieşit preoţii din Locul Sfânt, norul a umplut Casa Domnului.
11
Preoţii n-au putut să rămână acolo să facă slujba, din pricina norului; căci slava Domnului umpluse Casa Domnului.
12
Atunci Solomon a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric!
13
Eu am zidit o Casă care va fi locuinţa Ta, un loc unde vei locui pe vecie!”
14
Împăratul şi-a întors faţa şi a binecuvântat pe toată adunarea lui Israel. Toată adunarea lui Israel era în picioare.
15
Şi el a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care a vorbit cu gura Lui tatălui meu, David, şi care împlineşte, prin puterea Lui, ce spusese, când a zis:
16
„Din ziua când am scos din Egipt pe poporul Meu, Israel, n-am ales nicio cetate dintre toate seminţiile lui Israel ca să Mi se zidească în ea o Casă unde să locuiască Numele Meu, ci am ales pe David să împărăţească peste poporul Meu, Israel!”
17
Tatăl meu, David, avea de gând să zidească o Casă Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel.
18
Şi Domnul a zis tatălui meu David: „Fiindcă ai avut de gând să zideşti o Casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut acest gând.
19
Numai că nu tu vei zidi Casa; ci fiul tău ieşit din trupul tău, va zidi Casa Numelui Meu.”
20
Domnul a împlinit cuvintele pe care le rostise. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit casa Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel.
21
Am rânduit un loc pentru chivot, unde este legământul Domnului, legământul pe care l-a făcut El cu părinţii noştri, când i-a scos din ţara Egiptului.”
22
Solomon s-a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel. Şi-a întins mâinile spre cer,
23
şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ: Tu ţii legământul şi îndurarea faţă de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor!
24
Astfel, ai ţinut cuvântul dat robului tău David, tatăl meu; şi ce ai spus cu gura Ta împlineşti în ziua aceasta cu puterea Ta.
25
Acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, ţine făgăduinţa pe care ai făcut-o tatălui meu, David, când ai zis: „Nu vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de un urmaş care să şadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seama la calea lor şi să umble înaintea Mea, cum ai umblat tu înaintea Mea.”
26
O, Dumnezeul lui Israel, împlinească-se făgăduinţa pe care ai făcut-o robului Tău David, tatăl meu!
27
Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă: cu cât mai puţin Casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu!
28
Totuşi, Doamne Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui, ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi-o face astăzi robul Tău.
29
Ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi asupra Casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: „Acolo va fi Numele Meu!” Ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău în locul acesta.
30
Binevoieşte şi ascultă cererea robului Tău şi a poporului Tău, Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă-i din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă-i şi iartă-i!
31
Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său şi va fi silit să facă un jurământ şi va veni să jure înaintea altarului Tău, în Casa aceasta –
32
ascultă-l din ceruri, lucrează şi fă dreptate robilor Tăi; osândeşte pe cel vinovat şi întoarce vina purtării lui asupra capului lui; dă dreptate celui nevinovat şi fă-i după nevinovăţia lui!
33
Când poporul Tău, Israel, va fi bătut de vrăjmaş, pentru că a păcătuit împotriva Ta: dacă se vor întoarce la Tine şi vor da slavă Numelui Tău, dacă Îţi vor face rugăciuni şi cereri în Casa aceasta –
34
ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău, Israel, şi întoarce-i în ţara pe care ai dat-o părinţilor lor!
35
Când se va închide cerul şi nu va fi ploaie, din pricina păcatelor făcute de ei împotriva Ta: dacă se vor ruga în locul acesta şi vor da slavă Numelui Tău şi dacă se vor abate de la păcatele lor, pentru că-i vei pedepsi –
36
ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi şi al poporului Tău, Israel, învaţă-l calea cea bună pe care trebuie să umble şi să trimiţi ploaie pe pământul pe care l-ai dat de moştenire poporului Tău!
37
Când foametea, ciuma, rugina, tăciunele, lăcustele, de un fel sau altul, vor fi în ţară, când vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău în ţara lui, în cetăţile lui, când vor fi urgii sau boli de orice fel:
38
dacă un om, dacă tot poporul Tău, Israel, va face rugăciuni şi cereri, şi fiecare îşi va cunoaşte mustrarea cugetului lui şi va întinde mâinile spre casa aceasta –
39
ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă-l; lucrează şi răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu care cunoşti inima fiecăruia, căci numai Tu cunoşti inima tuturor copiilor oamenilor,
40
ca să se teamă de Tine în tot timpul cât vor trăi în ţara pe care ai dat-o părinţilor noştri!
41
Când străinul, care nu este din poporul Tău, Israel, va veni dintr-o ţară depărtată, pentru Numele Tău,
42
căci se va şti că Numele Tău este mare, mâna Ta este tare şi braţul Tău este întins, când va veni să se roage în Casa aceasta, –
43
ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, ca şi poporul Tău, Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste Casa aceasta pe care am zidit-o eu!
44
Când poporul Tău va ieşi la luptă împotriva vrăjmaşului său, urmând calea pe care i-o vei porunci Tu: dacă vor face rugăciuni Domnului, cu privirile întoarse spre cetatea pe care ai ales-o Tu şi spre Casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău –
45
ascultă din ceruri rugăciunile şi cererile lor şi fă-le dreptate!
46
Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – şi Te vei mânia împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară vrăjmaşă, depărtată sau apropiată:
47
dacă se vor coborî în ei înşişi, în ţara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine şi-Ţi vor face cereri în ţara celor ce-i vor duce în robie şi vor zice: „Am păcătuit, am săvârşit fărădelegi, am făcut rău!”;
48
dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul lor, în ţara vrăjmaşilor lor care i-au luat robi, dacă-Ţi vor face rugăciuni cu privirile întoarse spre ţara lor, pe care ai dat-o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai ales-o şi spre Casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău –
49
ascultă din ceruri, din locul locuinţei Tale, rugăciunile şi cererile lor: şi fă-le dreptate;
50
iartă poporului Tău păcatele lui şi toate fărădelegile făcute împotriva Ta; trezeşte mila celor ce-i vor ţine robi, ca să se îndure de ei,
51
căci sunt poporul Tău şi moştenirea Ta, şi Tu i-ai scos din Egipt, din mijlocul unui cuptor de fier!
52
Ochii Tăi să fie deschişi la cererea robului Tău şi la cererea poporului Tău, Israel, ca să-i asculţi în tot ce-Ţi vor cere!
53
Căci Tu i-ai ales din toate celelalte popoare ale pământului, ca să faci din ei moştenirea Ta, cum ai spus prin robul Tău Moise, când ai scos din Egipt pe părinţii noştri, Doamne Dumnezeule!”
54
Când a isprăvit Solomon de spus Domnului toată rugăciunea aceasta şi cererea aceasta, s-a sculat dinaintea altarului Domnului, unde îngenunchease cu mâinile întinse spre cer.
55
Şi, stând în picioare, a binecuvântat cu glas tare toată adunarea lui Israel, zicând:
56
„Binecuvântat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său, Israel, după toate făgăduinţele Lui! Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise, niciunul n-a rămas neîmplinit.
57
Domnul Dumnezeul nostru să fie cu noi, cum a fost cu părinţii noştri; să nu ne părăsească şi să nu ne lase,
58
ci să ne plece inimile spre El, ca să umblăm în toate căile Lui şi să păzim poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, pe care le-a poruncit părinţilor noştri!
59
Cuvintele acestea, cuprinse în cererile mele înaintea Domnului, să fie zi şi noapte înaintea Domnului Dumnezeului nostru şi să facă în tot timpul dreptate robului Său şi poporului Său, Israel,
60
pentru ca toate popoarele pământului să poată cunoaşte că Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El!
61
Inima voastră să fie în totul a Domnului Dumnezeului nostru, cum este astăzi, ca să urmaţi legile Lui şi să păziţi poruncile Lui.”
62
Împăratul şi tot Israelul împreună cu el au adus jertfe înaintea Domnului.
63
Solomon a înjunghiat douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi pentru jertfa de mulţumire pe care a adus-o Domnului. Aşa a făcut împăratul şi toţi copiii lui Israel sfinţirea Casei Domnului.
64
În ziua aceea, împăratul a sfinţit mijlocul curţii, care este înaintea Casei Domnului; căci acolo a adus arderile de tot, darurile de mâncare şi grăsimile jertfelor de mulţumire, pentru că altarul de aramă care este înaintea Domnului era prea mic ca să cuprindă arderile de tot, darurile de mâncare şi grăsimile jertfelor de mulţumire.
65
Solomon a prăznuit atunci sărbătoarea, şi tot Israelul a prăznuit împreună cu el. O mare mulţime, venită de la împrejurimile Hamatului până la pârâul Egiptului, s-a strâns înaintea Domnului Dumnezeului nostru, timp de şapte zile şi alte şapte zile, adică paisprezece zile.
66
În ziua a opta, a dat drumul poporului. Şi ei au binecuvântat pe împărat şi s-au dus în corturile lor, veseli şi cu inima mulţumită pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul robului Său David şi poporului Său, Israel.