Psalmii 31
Alege capitolul:
Alege una dintre cărţile de mai jos pentru a o citi sau asculta.
2
Pleacă-Ţi urechea spre mine, grăbeşte de-mi ajută! Fii pentru mine o stâncă ocrotitoare, o cetăţuie unde să-mi găsesc scăparea!
7
Fă-mă să mă înveselesc şi să mă bucur de îndurarea Ta, căci vezi ticăloşia mea, ştii neliniştea sufletului meu
9
Ai milă de mine, Doamne, căci sunt în strâmtorare: faţa, sufletul şi trupul mi s-au topit de întristare;
10
mi se sfârşeşte viaţa în durere, şi anii în suspine. Mi s-au sleit puterile din pricina fărădelegii mele şi-mi putrezesc oasele!
11
Din pricina potrivnicilor mei, am ajuns de ocară, de mare ocară pentru vecinii mei, şi de groază pentru prietenii mei; cei ce mă văd pe uliţă fug de mine.
13
Aud vorbele rele ale multora, văd spaima care domneşte împrejur, când se sfătuiesc ei împreună împotriva mea şi uneltesc să-mi ia viaţa.
17
Doamne, să nu rămân de ruşine când Te chem. Ci să rămână de ruşine cei răi, şi ei să se coboare muţi în Locuinţa morţilor!
18
Să amuţească buzele mincinoase, care vorbesc cu îndrăzneală, cu trufie şi dispreţ împotriva celui neprihănit!
19
O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!
20
Tu îi ascunzi la adăpostul feţei Tale de cei ce-i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i clevetesc.
21
Binecuvântat să fie Domnul, căci Şi-a arătat în chip minunat îndurarea faţă de mine: parc-aş fi fost într-o cetate întărită.
22
În pornirea mea nechibzuită ziceam: „Sunt izgonit dinaintea Ta!” Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele, când am strigat spre Tine.