Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe flaut. O cântare a lui David.
1
Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, au săvârşit fărădelegi urâte, nu este niciunul care să facă binele.
2
Dumnezeu Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, ca să vadă dacă este cineva care să fie priceput şi să caute pe Dumnezeu.
3
Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au stricat; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
4
„Şi-au pierdut oare mintea cei ce săvârşesc nelegiuirea, de mănâncă pe poporul Meu cum mănâncă pâinea, şi nu cheamă pe Dumnezeu?”
5
Atunci vor tremura de spaimă, fără să fie vreo pricină de spaimă; Dumnezeu va risipi oasele celor ce tăbărăsc împotriva ta, îi vei face de ruşine, căci Dumnezeu i-a lepădat.
6
O! cine va face să pornească din Sion izbăvirea lui Israel? Când va aduce Dumnezeu înapoi pe prinşii de război ai poporului Său, Iacov se va înveseli, şi Israel se va bucura.
