Maria: Speranta pusa la grea incercare

Onoarea de a fi mama lui Mesia nu a scutit-o de durerea pierderii Lui. Era doar o tanara ca oricare alta - nu o persoana insemnata, nici dintr-un loc important.

Scriptura o prezinta pe Maria fara parada, notand doar casatoria ei cu tamplarul Iosif, care urma sa aiba loc in viitorul apropiat. Desigur, ea avea putine motive sau posibilitati sa spere la mai mult. Continua lupta pentru supravietuire in tinutul aspru, deluros, din jurul Nazaretului, o tinea intruna ocupata cu activitati precum caratul apei, ingrijirea semanaturilor, pregatirea hranei, torsul si tesutul.

Totusi, in timp ce sedea in sinagoga, in fiecare Sabat, Maria auzea cuvinte care o urmareau de-a lungul intregii saptamani. Pasajele citite din Lege evocau modul cum Dumnezeu si-a eliberat poporul, pe cand cele din Profeti ii miscau inima cu fagaduinta unei rascumparari si a unei judecati viitoare. Unii chiar aduceau argumente ca aceasta rascumparare avea sa vina in curand, odata cu sosirea lui Mesia (Cel Uns), trimisul lui Dumnezeu. Cu siguranta ca ea si-a pus intrebarea: Ar fi cu putinta sa vad si eu ziua aceea?

Anuntul si sosirea sperantei 

Nimic n-ar fi putut sa o pregateasca pe Maria pentru aparitia brusca si neasteptata a unui inger care aducea o solie inimaginabila din partea lui Dumnezeu.

Prima ei reactie a fost aceea de a ramane intr-o totala incurcatura in timp ce ingerul o asigura solemn de favoarea lui Dumnezeu. Urmatoarele lui cuvinte nu aveau absolut nici o noima pentru o fecioara necasatorita. El i-a promis: "Vei ramane insarcinata si vei naste un fiu”. El a continuat, rostind cuvine care au uluit-o complet: „El va fi mare, si va fi chemat Fiul Celui Preainalt; si Domnul Dumne-zeu Ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. Va imparati peste casa lui Iacov in veci, si Imparatia Lui nu va avea sfarsit" (Luca 1,30-33).

Fara indoiala ca un val de emotii a inundat mintea Mariei: un sentiment de respect amestecat cu uimire, teama, bucurie si un torent de stralucitoare speranta pentru un viitor la care nici nu indraznise sa viseze inainte, dar care deodata era accesibil. "Cum se va face lucrul acesta?" (versetul 34) izbuti sa intrebe. Dar ingerul o asigura ca este adevarat.

Clipele petrecute de Maria in prezenta ingerului sunt unice intre culmile istoriei omenesti. Totusi, in mijlocul rutinei vietii noastre obisnuite, cei mai multi dintre noi pastram, de asemenea, amintiri ale unor clipe in care planul iubitor al lui Dumnezeu a devenit incontestabil de personal. Momente in care Dumnezeu a impins inapoi ceata preocuparilor zilnice pentru a putea sa intre in viata noastra cu chemari evidente, pe care n-am cutezat sa le negam, cu stralucitoare promisiuni ale prezentei Sale, carora ar fi fost o nechibzuinta sa ne impotrivim. si, asemenea Mariei, am raspuns "Da", cu recunostinta, cu teama, cu incredere, adesea fara sa avem nici cea mai mica idee despre situatia in care intram.

Pe masura ce trupul ii crestea in dimensiuni, Maria s-a obisnuit treptat cu experienta inexplicabila prin care trecuse. Cu ocazia unei vizite la Elisabeta, verisoara [ruda] ei care, de asemenea, fusese binecuvantata, Maria a ramas uimita de uluitoarea atentie pe care Dumnezeu le-o acorda ei si altor persoane oprimate din poporul Sau. A izbucnit in lauda, pentru ca El venea in ajutorul poporului Sau, asa cum fagaduise. 

De-a lungul zilelor chinuitoare ale nesigurantei lui Iosif, ea a supravietuit prin aceasta speranta, apucandu-se tenace de amintirea vie a ingerului si a zguduitoarelor lui
cuvinte.

Nasterea Celui Fagaduit, micul ei Fiu Isus, a ajutat-o sa treaca triumfatoare prin durerea si rusinea de a-I da nastere intr-un staul. Experienta de a-L tine in brate pe Isus si de a-I privi fata mica, desavarsita, a facut sa paleasca pana si uimirea produsa de cuvintele spuse de pastori, de magi si de cei evlaviosi, alaturi de care Dumnezeu alesese sa-L intampine la nastere. Deseori, Maria trebuia sa se opreasca si sa-si analizeze gandurile si experientele, cautand sa inteleaga atat dragalasenia Lui de prunc, cat si realitatea rolului Sau, in calitate de Fiu al lui Dumnezeu si de Imparat vesnic (vezi Luca 2,19).

Si alte ganduri neplacute au intrat, desigur, in meditatiile ei. Unde era primirea buna pe care o merita Imparatul-Mantuitor, trimis de Dumnezeu? De ce adusese Dumnezeu niste pastori si oameni neinsemnati, in loc sa-i aduca pe conducatorii poporului Sau? Intrebarile acestea nu au disparut pe masura ce Isus crestea. Desi intelepciunea si farmecul Lui unic ii aduceau bucurie, Maria se lupta cu experienta placuta si dureroasa in acelasi timp de a vedea cum supunerea lui Isus se indreapta, in primul rand, de la ea si Iosif catre Tatal Sau din cer (Luca 2,46-50). Ea s-a otelit pentru ceea ce era inevitabil, si anume momentul cand El avea sa plece de acasa pentru a savarsi lucrarea pe care Dumnezeu I-o incredintase.

Cu toate ca Isus a ramas impreuna cu ea timp de treizeci de ani minunati, nu a
fost usor cand iubitul ei Fiu si-a luat ramas bun si a parasit satul. Desigur, Maria L-a
vazut din cand in cand, pentru ca El si-a stabilit cartierul general la Capernaum,
langa Marea Galileii. Adesea, ii crestea inima de bucurie, cand calatorii vorbeau
despre minunile Lui uimitoare si despre invataturile Sale placute.
Maria se bucura de lucrarea pe care o facea Domnul Isus. si totusi, desi El ii
arata o bunatate statornica ori de cate ori o vedea, ei avea sa-i fie dor de clipele de
altadata, cand Il avea langa ea. Intradevar, niciodata Maria nu visase la lucrurile la
care va . chemata sa renunte. Ea descoperea ca o chemare si o fagaduinta din partea
lui Dumnezeu nu garantau intotdeauna un drum lipsit de suferinta si cladit in
armonie cu dorintele si asteptarile proprii. Cu toate acestea, atunci cand speranta
mantuirii promise prin Domnul Isus parea imposibila sau indepartata, Maria s-a prins
de fagaduinta ingerului si de credinciosia lui Dumnezeu, care Il trimisese pe Fiul Sau.
Speranta crucificata
Vestea despre declaratiile tot mai neobisnuite, facute de Domnul Isus, a ajuns
la Maria impreuna cu stirea despre conflicte din ce in ce mai mari cu conducatorii
religiosi. Vizita lui Isus la Nazaret a fost un dezastru, avand in vedere ca oamenii - unii
dintre ei chiar prieteni si rude ale Mariei - au fost gata sa-L arunce intr-o prapastie.
Cum era posibil ca El sa-si duca la bun sfarsit misiunea, cand peste tot circulau
zvonuri ca unii cautau sa-L omoare?. Ea a cautat sa-si stapaneas-ca panica atunci
cand a aflat ca El urma sa plece la Ierusalim.
Maria era in Ierusalim pentru Paste cand a primit vestea ca Isus a fost arestat. O
femeie fara putere, ea putea doar sa se roage si sa ramana de partea Lui. De departe,
ea si-a dat seama ca rugamintile ei nu mai pot schimba situatia. In afara
Ierusalimului, erau trei cruci ingrozitoare, care se inaltau catre cer. Pe cea din mijloc,
ea recunoscu forma draga a Iubirii ei, pe propriul ei Copil. Cascade de intuneric au
coplesit-o cand se ghemui langa picioarele Lui sfasiate si insangerate.
Pentru o clipa, groaza o parasi atunci cand El, intorcandu-si privirea iubitoare
spre ea, striga: „Femeie, iata fiul tau!” Iar unei persoane apropiate, care se afla nu
departe, ii spuse: "Iata mama ta!" (Ioan 19,26.27). A fost plina de recunostinta pentru
aceasta ultima favoare, dar greutatea inabusitoare a groazei o cuprinse iarasi cand El
rosti cele din urma cuvinte, Isi pleca fruntea si muri.
Intr-un fel neprecizat, Maria se lasa condusa departe de cruce, pe strazile
Ierusalimului, la o locuinta umila, unde persoane binevoitoare au facut tot ce au
putut, ca ea sa se simta bine. Dar nu exista nici o mangaiere; Fiul ei murise. In acele
momente, cand realitatea devenea tot mai evidenta, durerea din inima ei ameninta sa
o inghita. O intreaga viata de iubire, de vise si de sperante fusese distrusa. Cum
ramanea cu tronul cel vesnic al lui David? Cum ramanea cu mantuirea pe care
Dumnezeu o fagaduise? Fusese un esec al ei?
Nu reusise Dumnezeu sa-si implineasca planul?. Dupa cate se parea, faptul ca
a mers pe calea lui Dumnezeu o adusese pe Maria la sfarsitul de cosmar al tuturor
viselor ei. La cruce, asemenea multor altora de-a lungul secolelor, Maria a fost
chemata sa renunte la orice asteptare omeneasca in ceea ce priveste lucrarea lui
Dumnezeu in viata ei si sa astepte zdrobita inaintea Lui.
Speranta plina de viata
Cum ne-am putea imagina bucuria coplesitoare, fiorul de admiratie pe care desigur ca
le-a simtit Maria atunci cand a ajuns la convingerea ca Isus, cu adevarat, traieste
iarasi? Moartea viselor ei nu insemnase moartea fagaduintei lui Dumnezeu. Cu ochii
mintii, ne-o putem imagina sarind si tresaltand ca un copil. Toate intrebarile si
invinuirile din inima ei au disparut. In locul lor, ea traieste o pace profunda, mai
adanca si mai linistita decat orice cunoscuse vreodata.
Intalnindu-se in mod regulat cu apostolii si cu ceilalti credinciosi, Maria le-a
ascultat istorisirile, a cercetat Scripturile catre care Domnul Isus le indreptase atentia
si s-a rugat pentru intelepciunea si calauzirea Lui. Inima i-a fost inundata de o
intelegere tot mai clara a faptului ca moartea Fiului ei, departe de a semnala esecul
fagaduintelor lui Dumnezeu, realizase de fapt biruinta suprema, mantuirea din
moarte.
Nici macar vestea ca El Se inaltase pe norii cerului nu o inspaimanta. Se
bucura, pentru ca El putea sa-si ia locul alaturi de Tatal Lui cel adevarat, facand
disponibila aceasta viata fara sfarsit pentru fiecare persoana care vine la El, prin
credinta. Maria nu stia ce ii rezerva viitorul, dar Domnul Isus le daduse fagaduinta ca
va fi cu ei in toate zilele, iar triumful mortii Sale si speranta Duhului Sau i-a
incredintat ca vointa Lui va triumfa. Asa fagaduise El.
Lupta prin care Maria a trecut in acele zile intunecate, cand speranta ei era
pusa la grea incercare, apoi spulberata complet, este o lupta prin care fiecare
credincios trebuie sa treaca, intr-o masura mai mare sau mai mica. Asa cum i-a vorbit
Mariei prin ingerul Sau, Dumnezeu a declarat ca ne pastreaza si noua favoarea, harul
Sau. Asa cum a procedat cu Maria, El ne-a chemat si pe noi sa avem un loc special in
slujirea Sa. La fel ca in cazul Mariei, vor exista si in viata noastra momente cand
situatiile in care El ne conduce vor parea complet absurde, privite dintr-o perspectiva
pamanteasca.
In acele momente, nu avem nicio alta solutie decat sa abandonam zadarnicele
noastre incercari de a ne conduce singuri viata si sa renuntam la orice avantaj
pamantesc, pe care consideram ca avem dreptul sa il pretindem. Doar in acest vid, al
capitularii in fata Domnului nostru care a murit si a inviat, putem gasi adevarata pace
si libertate. Numai in El putem gasi iertarea completa si iubirea nemarginita, dupa
care tanjeste inima noastra.
Sa continuam sa ne prindem de speranta noastra, in prezenta vie a Domnului Hristos,
atunci cand loialitatea noastra fata de El pare sa ne aduca doar saracie si suferinta.
Sa ne prindem de speranta noastra, in prezenta Lui, atunci cand lucrul pe care l-am
inceput pentru El este inglodat in esec si disperare. Iubirea Sa ne cuprinde; bratul Lui
ne intareste. Iar in dimineata venirii Sale, cand Il vom vedea fata in fata, vom sti ca a
meritat.
Ziua de 15 august constituie un moment semnificativ pentru o buna parte
a crestinatatii. Cu acest prilej unii, acorda o importanta speciala fecioarei Maria, cea
din care a descins Mintuitorul nostru Isus Hristos. Totodata, aceasta comemorare m-a
determinat sa analizez mai in profunzime caracterul si portretul biblic al Mariei, dar
si modul in care se raporteaza diferite grupari crestine la persoana mamei Domnului
Isus.
Se poate deduce usor, ca Maria il cunostea pe Dumnezeu prin descoperirea
facuta poporului Israel in decursul timpului si intiparita pe paginile Scripturii in
Vechiul Testament. Cu siguranta stia despre venirea lui Mesia din cartile lui Moise,
din Psalmi si din scrierile profetilor. Avea un adinc respect pentru Domnul Dumnezeu
in inima ei, deoarece stia ce facuse El pentru poporul ei, de-a lungul veacurilor.
Deasemenea cunostea si harul aratat de Dumnezeu fata de cei care i se inchina cu o
inima sincera si ca El a ales sa lucreze prin cei care au o gindire curata. Maria era
gata sa se sacrifice si sa devina o unealta folositoare in mina lui Dumnezeu. ,,Faca-mise
dupa cuvintele tale” a spus ea simplu, privind ingerul care-i adusese vestea nasterii
Mintuitorului. Aceste cuvinte au demonstrat o consacrare totala din partea ei.
Daruirea ei pentru planul lui Dumnezeu a fost in intregime, fara a retine nimic pentru
ea. Cu siguranta ca Maria a avut parte de un privilegiu exceptional nascindu-l pe
Mintuitorul, dar ea stia ca o asemenea onoare atrage dupa sine un mare sacrificiu si
responsabilitate.
Chiar daca toate calitatile prezentate ne-o descriu pe Maria ca pe un
personaj remarcabil, exista si multe controverse teologice care s-au tesut in jurul
persoanei sale, printre care cel privind rolul sau spiritual, cum ar fi calitatea de
mijlocitoare intre oameni si Dumnezeu sau faptul de a nu fi avut parte de o moarte
naturala, ci de o inaltare la cer asemenea Lui Isus, si multe alte subiecte care nu pot fi
discutate intr-un articol limitat ca cel de fata.
Biblia intr-un mod onest si echilibrat, ne-o prezinta pe Maria ca pe o fiinta
umana supusa greselilor si pacatelor ca si noi. Nimic din Scriptura nu pare sa-i
confere vreun statut de superioritate fata de alte persoane alese de Dumnezeu in
vederea slujirii, sau sa sustina posibilitatea stramutarii ei la Dumnezeu asemenea
fiului ei Isus.
In ceea ce priveste rolul de mediere a fecioarei Maria intre oameni si
Dumnezeu, trebuie afirmat intr-un mod clar si fara echivoc ca nu exista temei biblic
sau teologic pe care sa se fundamenteze o asemenea teorie. Multe dintre aceste
presupuneri se bazeaza pe surse care vin dintr-o traditie indepartata, plina de
presupuneri si speculatii. Legatura dintre lucrarea de rascumparare si mijlocire a lui
Hristos si lucrarea Mariei pare nelalocul ei, cita vreme chiar o parte din teologii
bisericilor traditionale recunosc unicitatea lui Hristos in mintuire, prin suferinta de pe
cruce. Astfel, locul si rolul Mariei in mijlocirea harului rascumparator este o adaugire
complet nebiblica si inutila la doctrina crestina. Biblia afirma clar ca exista ,, un
singur Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos “(1 Timotei 2:5). Pot exista
mai multi mijlocitori umani pe pamint, prin rugaciuni, cereri, multumiri, dar nu poate
exista decit un singur Mijlocitor in cer.
Dilema sta in faptul ca, pe de-o parte bisericile traditionale admit ca tot ce
avem nevoie ca si credinciosi ne este dat in Hristos, dar pe de alta parte pretind ca
Maria este indispensabila administrarii harului rascumparator pentru oameni. Este
Hristos atotsuficent sau nu? Daca raspunsul este negativ, atunci Hristos este unul
dintre ceilalti mintuitori oferiti omenirii de atitea religii existente acum in lume. Daca
insa Hristos este proclamat ca singurul mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, atunci
aceasta exclude alti mijlocitori si face inutila o asemenea invatatura despre mijlocirea
Mariei. Cit priveste venerarea ei, ingerul nu a afirmat ca Maria e binecuvintata peste
femei, ci numai intre femei! Magii nu s-au inchinat ei, ci lui Isus. Titlurile date Mariei
cum ar fi ,, Imparateasa Cerurilor “, ,,poarta vietii” si altele, apar atit de ciudat in
contextul crestin incit unele se apropie de idolatrie. Pentru multi adepti ai cultului
Mariei, respectul aratat fata de ea poate aluneca foarte usor intr-un act de inchinare
idolatra fata de mama Domnului Isus, lucru care cu siguranta ca nu l-ar fi acceptat
niciodata. Scriptura sustine categoric ca Isus Hristos trebuie sa aiba intaietatea in
toate lucrurile. Orice si oricine pune in pericol suficienta lui Hristos in mintuire de
fapt pune in pericol esenta Evangheliei (Faptele Aposolilor 4:12).
Invatatura privind inaltarea la cer a Mariei, deasemenea stirneste un
cadru foarte larg de discutie. Desigur exista o serie de argumente care incearca sa
sustina o asemenea idee. Insa ele pot fi usor ,,demontate” prin faptul ca nu au un
suport biblic, ci mai degraba istoric si speculativ. Spre exemplu, faptul ca Maria era
numita plina de har nu inseamna ca era implicit exclusa de la procesul natural de
imbatrinire a trupului si apoi a descompunerii lui dupa moartea fizica. Deasemenea
nici un comentator serios al Evanghelilor nu a sugerat ca invierea sfintilor imediat
dupa moartea lui Hristos pe cruce ar avea ceva legatura cu inaltarea la cer a Mariei.
Ea nu este nici macar amintita in acest eveniment, iar invierea sfintilor nu pomeneste
nimic de inaltarea lor la cer. Conform Bibliei ea a avut parte de aceasi moarte ca
ceilati credinciosi, nimic din Scriptura nelasind posibilitatea altor interpretari. Dealtfel
chiar si unii dintre teologii bisericilor traditionale admit ca Maria a murit. De fapt,
pina in secolul VI in rasarit si pina in secolul VII in apus, se serba adormirea Maicii
Domnului, intelegindu-se clar prin aceasta ca Maria a murit. Abia in secolele
urmatoare, in liturghie si scrieri, termenul initial de adormire, a fost inlocuit cu cel de
inaltare. Apoi ideea inaltarii la cer cu trupul a Mariei a avut mai multe faze,
culminind cu anul 1950, cind Papa Pius al XII a promulgat dogma ca rezultat al
revelatiei divine. Cu regret insa trebuie sa recunoastem ca argumentele invocate nu au
nici o farima de sustinere biblica, deci prin urmare nu prezinta suficienta credibilitate
si posibilitatea de a fi insusite.
Un observator care este obiectiv poate ajunge uşor la concluzia, că Mariei i se
aduce in unlel biserici mai multă adorare decât Domnului Isus Hristos „care este mai
presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci“ (Romani 9.5), care este singurul
nostru Mântuitor, şi nu Maria. „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer
nici un at nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi“ (Fapte 4.12).
Argumente :
Evanghelia dupa Luca
La recensământ, Iosif a trebuit să plece „să se înscrie împreună cu Maria, logodnica
lui, care era însărcinată. Pe când erau ei acolo s-a împlinit vremea când trebuia să
nască Maria şi a născut pe Fiul ei, cel întâi-născut, l-a înfăşat în scutece şi l-a culcat
într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei“ (Luca 2.5-7).
După ce s-au împlinit zilele de curăţire după legea lui Moise pentru Maria,
părinţii au adus Copilaşul în Ierusalim, în templu. Aşadar, Maria a făcut după
prescripţiile legii ca oricare femeie iudeică. Ea nu a ocupat o poziţie deosebită.
Apoi a venit Simeon „prin Duhul în templu. Şi când au adus părinţii înlăuntru pe
Pruncul Isus ca să împlinească cu privire la El ce poruncea legea, Simeon L-a luat în
braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău,
Stăpâne, după Cuvântul Tău, căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care a-i pregătit-o
să fie înaintea tuturor popoarelor lumina care să lumineze neamurile şi slava poporului
Tău Israel“. Tatăl Lui şi mama Lui se mirau de lucrurile care se spuneau despre El.
Simeon i-a binecuvântat şi a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit
spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel şi să fie un semn care va stârni împotrivire.
Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie ca să se descopere gândurile multor inimi“
(Luca 2.27-35).
Maria era binecuvântată, dar nu găsim în aceste versete nici un fel de motivaţie
pentru o venerare a Mariei şi cu atât mai puţin în scenele următoare din Luca 2 unde
se relatează despre Copilul de 12 ani din templul de la Ierusalim: „Părinţii lui Isus se
duceau în fiecare an la praznicul Paştelor. Când a fost El de 12 ani S-a suit la
Ierusalim după obiceiul praznicului. Apoi, după ce au trecut zilele praznicului, pe
când se întorceau acasă, Băiatul Isus a rămas la Ierusalim. Părinţii Lui n-au băgat de
seamă lucrul acesta, au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie şi au mers cale de o
zi şi L-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor. Dar nu L-au găsit şi s-au întors la
Ierusalim să-L caute. După 3 zile L-au găsit în templu şezând în mijlocul învăţătorilor
ascultându-i şi punându-le întrebări. Toţi care Îl auzeau rămâneau uimiţi de
priceperea şi răspunsurile Lui. Când L-au văzut părinţii Lui, au rămas înmărmuriţi şi
mama Lui i-a zis: Fiule, pentru ce te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu te-am
căutat cu îngrijorare. El le-a zis: ”De ce m-aţi căutat? Oare nu ştiţi că trebuie să fiu în
casa Tatălui Meu? Dar ei n-au înţeles spusele Lui. Apoi S-a coborât împreună cu ei, au
venit la Nazaret şi le era supus. Mama Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei“
(Luca 2.41-51).
Să luăm aminte cu câtă chibzuinţă este spus despre Isus „le era supus“. Nu ia
fost (adică ei supus). El care dăduse porunca a cincea (cinsteşte pe tatăl tău şi pe
mama ta), a împlinit-o şi a dat prin aceasta cel mai bun exemplu. Totodată, El era
conştient urmărind interesele Tatălui Său din ceruri (v.49). În timp ce Iosif şi Maria nu
înţelegeau lucrul acesta.
Vedem aşadar că aceste 2 capitole ale evangheliei după Luca de care se face uz
aducându-se ca argument pentru venerarea (închinarea) către Maria, nu se face nici
o referire în acest sens.
În Luca 8:19-21 avem aceeaşi relatare ca în Matei 12.46-50 şi Marcu 3.31-35. Domnul
spune în Luca 8.21: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt cei care ascultă şi fac după Cuvântul
lui Dumnezeu“.
Alte lucruri semnificative le citim în Luca 11.27-28: „Pe când spunea Isus aceste
vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi zis: Ferice de pântecele care te-a purtat şi
de ţâţele pe care le-ai supt. Şi El a răspuns: Ferice mai degrabă de cei ce ascultă
Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!“
Despre Maria, mama Domnului Isus în evanghelia după Luca, nu se mai
aminteşte mai departe. Auzim despre Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi alte
femei care veniseră cu Domnul din Galileea (23.55; 24.10). Aceste femei relatau
ucenicilor despre învierea Lui, dar cuvintele lor „li se păreau apostolilor basme şi nu le
credeau“ (24.11).
Înainte de a încheia această retrospectivă asupra evangheliei după Luca, am dori
să atenţionăm ca nimeni să nu vină la Domnul Isus prin Maria ca mijlocitoare. Femeia
păcătoasă din Luca 7.36-50 a venit direct la El în casa fariseului. Acest fariseu a
considerat aceasta ca un lucru rău, dar Domnul Isus Hristos a lăudat-o şi a spus că
ea a iubit mai mult şi păcatele ei sunt iertate. Ce binecuvântări pierde oricine nu vine
direct la Domnul Isus! El a spus: „... pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară“ (Ioan
6.37).
Evanghelia după Ioan
În această evanghelie, Maria, mama Domnului Isus este amintită de două ori. O
dată cu prilejul nunţii din Cana şi apoi la cruce.
„A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea. Mama Domnului Isus era
acolo. Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Săi. Când s-a isprăvit vinul mama
Domnului Isus I-a zis: Nu mai au vin. Isus i-a răspuns: Femeia, ce am Eu a face cu tine?
Nu Mi-a venit încă ceasul. Mama Lui a zis slugilor: Să faceţi orice vă va zice“ (Ioan 2.1-5).
Această scenă este foarte concluzivă. Maria observase că nu mai era vin
suficient. Ea s-a adresat Domnului Isus cu încrederea că El poate să ajute în această
încurcătură. De aceea I-a spus: Nu mai au vin. Răspunsul Lui decizional, tranşant a
fost: Ce am Eu a face cu tine, femeie? Ceasul Meu nu a sosit încă. Când Domnul Isus
foloseşte aici cuvântul „femeie“, după tradiţia iudaică lucrul acesta nu este o
dezonorare. Desigur, este un cuvânt poate mai dur, însă el a vrut cu cuvântul Său să
explice că această chestiune nu era a ei. Deci a voit să o facă atentă. Augustin spunea
referitor la aceasta: „El, nu recunoaşte nici măcar sânul mamei când este vorba să
facă lucrările lui Dumnezeu“. Deşi, fără îndoială, Maria primise mult ha şi
binecuvântare între femei, ea trebuia să ştie că nu putea să dirijeze lucrările Celui ce
venise să facă voia Tatălui. Faţă de slujba Lui oficială, Iosif şi Maria trebuia să fie
supuşi. Acum însă Maria, trebuia să fie Lui supusă. Prin faptul că Domnul Isus o
numeşte „femeie“ şi nu „mamă“, Maria urma să recunoască că programul Lui este în
mâna Tatălui şi că El trebuia să fie în cele ale Tatălui (Luca 2.49). Domnul Isus era aici
ca să facă voia Tatălui Său.
Desigur, Domnul Isus i-a îndeplinit rugămintea după ce a explicat că ceea ce
face El nu este supusă ei, şi că ce face, face după planul lui Dumnezeu. Dar nu.
Domnul Isus a exprimat în această singură evanghelie credincioşilor că promisiunea
minunată: „Şi orice veţi cere în Numele Meu voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în
El?“ (Ioan 14.13). Şi ceva mai târziu: „... nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi
şi v-am rânduit să mergeţi să aduceţi roadă şi roada voastră să rămână; pentru ca orice
veţi cere de la Tatăl în Numele Meu să vă dea“ (Ioan 15.16). Problema este dacă noi
credem sau nu promisiunile Lui − dacă noi ne îndoim sau nu de Cuvântul Său. Cauza
adevărată a multor probleme ale noastre ar putea să fie lipsa de credinţă, dar ne
putem îndoi de dragostea Lui? În evanghelia după Ioan, Maria este amintită din nou
în momentul crucificării Domnului Isus: „Lângă crucea lui Isus stătea Maria, mama Lui
şi Maria nevasta lui Cleopa şi Maria Magdalena. Când a văzut Isus pe mama Sa şi
lângă ea pe ucenicul pe care-l iubea, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău. Apoi a zis
ucenicului: iată mama ta. Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă“ (Ioan 19.25-27).
Este de remarcat faptul că Domnul Isus îi spune din nou „femeie“, iar lui Ioan îi spune
„mama ta“, în loc de mama. Şi un alt lucru că Domnul Isus vorbeşte de ea ca „mamă“.
Dragă cititorule, despre Maria în evanghelia după Ioan se vorbeşte doar în aceste două
locuri. Găsim noi în aceste locuri îndreptăţirea de a-i aduce o închinare exagerată şi
adorare ?
Faptele Apostolilor
Aici Maria, mama Domnului Isus apare o singura dată şi în acelaşi timp este
ultima dată când se aminteşte despre ea în Biblie. După înălţarea la cer a Domnului
Isus, ucenicii s-au întors la Ierusalim, au urcat în camera de sus şi aşteptau. (Fapte
1.12-13). „Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri împreună cu femeile şi
cu Maria, mama lui Isus şi cu fraţii Lui“ (1.14).
Aici Maria este amintită printre cei prezenţi. Toţi se rugau şi este absolut clar
că nu i se închinau ei. Se spune despre ucenici că se rugau cu câteva femei şi Maria şi
cu fraţii Lui (ai Domnului Isus). Limbajul ar putea să nu fie clar sau să mergem cu
gândul în alte direcţii, dar aici se spune clar că Maria era cu alte femei, cu ucenicii şi
cu fraţii Lui. Tema lor importantă era rugăciunea. Biblia nu relatează nicăieri că
cineva cândva s-ar fi rugat Mariei.
Celelalte cărţi ale Noului Testament
După Fapte, Maria nu mai este amintită în Biblie. Epistola către Romani explică cum
pot fi îndreptăţiţi păcătoşii. Maria însă, nu apare în întreaga epistolă.
Epistolele către Corinteni se ocupă cu problema Adunării (strângerii laolaltă), însă
Maria nu este amintită.
Epistola către Galateni apără învăţătura biblică a îndreptăţirii prin credinţă şi nu
prin fapte, dar fără să fie scrie nimic despre Maria.
Epistola către Efeseni ne introduce în binecuvântările minunate şi privilegiul acordat
credincioşilor, dar Maria, mama Domnului Isus nu este amintită.
Epistola către Filipeni este plină de bucurie, dar nu spune nici un cuvânt despre
Maria mama Domnului Isus.
Epistola către Coloseni avertizează asupra comportărilor false şi a închinării la
îngeri. Nici aici însă nu se spune nimic despre Maria.
În nici una din cele două epistole către Tesaloniceni în care se vorbeşte despre
venirea Domnului, nu este vorba despre Maria.
Cele două epistole ale lui Pavel către Timotei tratează problema ordinii în
Adunare, însă Maria, despre care mulţi spun că ar avea un loc deosebit în Adunare nu
apare deloc.
Nici epistolele către Tit şi Filimon nu conţin ceva despre ea. Epistola către
Evrei ne arată supremaţia Domnului Isus, supremaţie faţă de toţi, atât ângeri cât şi
oameni, inclusiv Avraam, Moise şi toţi preoţii Vechiului Testament. Ea ne încurajează
să avem îndrăzneală şi „să ne apropiem cu deplină încredere de scaunul harului, ca să
căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie“ (Evrei
4.16). Dar aici nu este amintită nici Maria, nici măcar vreunul din sfinţi ca
intermediari, pentru că Domnul Isus Hristos „poate să mântuiască în chip desăvârşit
pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească
pentru ei“ (Evrei 7.25. Mai clar decât aceasta nici nu s-ar putea spune.
Epistola lui Iacov este foarte practică. Ea ne îndeamnă spre rugăciune, dar în nici un
caz spre rugăciune adresată Mariei. Nici cele două epistole ale lui Petru nu amintesc
de Maria. În cele trei epistole ale lui Ioan şi în epistola lui Iuda nu se aminteşte
nimic despre Maria.
Nici una din cele 21 de epistole ale Noului Testament nu indică nimic în acest
sens. Numeroasele învăţături pentru viaţa personală cât şi pentru viaţa de Adunare,
nu conţin nici cea mai mică învăţătură cu privire la Maria.
Nici în ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, nu este numită Maria. Unii şi-au
exprimat părerea că femeia din Apoc. 12 ar fi Maria. Dacă se citeşte cu grijă acest
capitol devine clar că această femeie este o imagine a poporului Israel care în cei trei
ani ai necazului celui mare va fi prigonită în mod îngrozitor de Satan (Apoc. 12.13-17).
Aceste versete exclud o referire la Maria, mama Domnului Isus care a primit har.
Pe tot parcursul vieţii noastre suntem puşi în faţa deciziilor şi este nevoie de
înţelepciune pentru a lua decizii corecte. Unele decizii, cu siguranţă, ne este mai greu
de luat decât altele. Poate ştim care ar fi decizia mai bună, dar ne costă mult ca să o
luăm. Acestea pot să producă multe probleme sufletului nostru. Uneori se riscă
pierderea relaţiilor, a respectului prietenilor sau chiar a celor din familie. Printre cele
mai serioase decizii care ne sunt puse înainte, aceea a unei credinţe reale, este cea
mai greu de luat şi probabil ne costă cel mai mult. Dar la sfârşit, se arată, aşa cum
spune Solomon, în sfatul pe care-l dă: „Cumpără adevărul şi nu-l vinde. Înţelepciunea,
învăţătura şi priceperea “(Proverbe 23.23).
Deoarece am prieteni temători de Dumnezeu si in alte biserici, ştiu fără îndoială
că mulţi dintre ei s-ar îngrozi la gândul că cineva s-ar închina altcuiva decât lui
Dumnezeu. Şi totuşi, reiese clar că Mariei i se atribuie însuşiri cum ar fi: înţelepciune,
cunoştinţă şi tot felul de vrednicii pe care oamenii din diferite locuri le aduc ca
argument al închinării în faţa ei. Ei se străduiesc ca s-o înalţe aducând ca argumente
harul ei, dragostea ei, puterea ei, perfecţiunea ei. Acestea însă sunt atribute pe care
numai Dumnezeu şi numai singur Dumnezeu le are. Dumnezeu a spus: „Eu sunt
Domnul. Acesta este Numele Meu şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea Mea
idolilor“ (Isaia 42.8). Un observator care este obiectiv poate ajunge uşor la concluzia ca
în in unele biserici, Mariei i se aduce mai multă adorare decât Domnului Isus Hristos
„care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci“ (Romani 9.5),
care este singurul nostru Mântuitor, şi nu Maria. „În nimeni altul nu este mântuire,
căci nu este sub cer nici un at nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi“ (Fapte
4.12).
In concluzie sint de acord cu faptul ca Maria a fost o femeie binecuvintata
de Dumnezeu, ca a fost fecioara care l-a conceput pe Isus, ca a fost un model de
credinciosie, dar ca avea si ea nevoie de rascumpararea adusa de Hristos. In acelasi
timp ne delimitam categoric fata de unele conceptii care i-ar atribui Mariei un rol de
mijlocire pentru mintuirea oamenilor sau de venerare sub forma chipurilor pictate sau
sculptate; deasemenea nu putem impartasi crezul in ce priveste inaltarea cu trupul la
cer a Mariei. In pofida parerilor diferite care exista in legatura cu acest subiect, cred
ca este intelept sa urmam sfatul apostolului Pavel care ne indeamna ca ,, in lucrurile
in cari am ajuns de aceeas parere sa umblam la fel, si daca in vreo privinta sinteti de
alta parere, Dumnezeu va va lumina si in aceasta privinta (Filipeni 3:15-16).
L. Z.