Plan de citire a Bibliei

Vineri, 31 Martie 2023

Psalmii 39-40

Faptele apostolilor 27:1-26

Către mai marele cântăreţilor: către Iedutun. Un psalm al lui David.

Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea.”

Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare.

Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă şi am zis:

„Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt.”

Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine. (Oprire)

Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua.

Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea.

Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!

Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.

Abate-Ţi loviturile de la mine! Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.

Tu pedepseşti pe om şi-l loveşti pentru fărădelegea lui: îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare. (Oprire)

Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrimilor mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei.

Abate-Ţi privirea de la mine şi lasă-mă să răsuflu, până nu mă duc şi să nu mai fiu!

Faptele apostolilor 27:1-26

După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu.

Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh macedoneanul din Tesalonic.

A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi şi să fie îngrijit de ei.

După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice.

După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.

Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea.

Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.

De abia am mers cu corabia pe marginea insulei şi am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea.

Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi vremea „postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi

şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.”

Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corăbiei decât de vorbele lui Pavel.

Şi, fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.

Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.

Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.

Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.

Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mâna pe luntre.

După ce au ridicat-o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt.

Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,

şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corăbiei.

Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.

Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.

Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentru că niciunul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decât a corăbiei.

Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi-noapte

şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.”

De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.

Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”

Psalmii 39-40

Faptele apostolilor 27:1-26