Se spune că nu contează cum începi un lucru, ci cum îl termini. Alergarea la Hristos se premiază după finalitatea cursei. Nu contează că ai pornit plin de avânt, înfiorat de dragostea dintâi, iar apoi ai părăsit calea ca Dima, din dragoste pentru cele pământești. Dumnezeu își vrea cu gelozie o turmă care să meargă până la capăt spre pășunile altei patrii, în ascultarea glasului Păstorului cel Bun.

                          Dacă ne este greu pe drum, El ne-a promis că avem în El un sprijin și un mângâietor; El ne duce pe stânca pe care noi nu putem să ajungem. Dacă ne este frică, El ne-a promis că va fi cu noi în toate zilele. Nu trebuie să ne temem nici de groază nopții, nici de căderea celor mulți. Dacă suntem îngrijorați, putem intra în odihnă Lui fiindcă El ne dă pacea, acea pace pe care lumea nu o poate da, acea pace care ne va păzi inimile și gândurile.

                         Dacă simțim că tot ce ni se întâmplă este contrar așteptărilor și nu vedem niciun bine sau vreun rost al încercărilor prin care trecem, avem în El promisiunea că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce îl iubesc pe Dumnezeu, a celor care sunt chemați după planul Lui. Și dacă știm că suntem în planul Lui și dacă rămânem în voia Lui, avem încredințarea și îndrăzneala să îi cerem lucrurile a căror primire și împlinire va aduce bine în viețile noastre.

                       Dacă poverile pe care le ducem sunt prea grele și chipul firii pământești încă se luptă cu noi, știm că El rămâne credincios și ne iartă păcatele pentru că El știe că suntem țărână și are milă de slăbiciunile noastre. Astfel, fiindcă avem un astfel de Dumnezeu sfânt, drept, dar milos și plin de dragoste, să ne apropiem cu puternica încredințare că El nu părăsește și nu respinge pe cei ce îl caută din toată inima.