Nu cred că ideea fiului risipitor de a cere tatălui partea de averea a fost a lui, ci a anturajului. Anturajul nu este doar o plimbare cu grupul, ci o aderare la obiceiurile, comportamentul și valorile acestuia.
Unul dintre costurile tovărășilor greșite este dezrădăcinarea. Fiul rispitor a crescut într-o cultură unde respectul față de tată era o lege unanim acceptată. Ceea ce a făcut el, nu se face. Multe dintre atitudinile tinerilor pe care îi cunosc sunt împrumutate de la anturaj. Sunt mulți părinți care sângerează și stau cu capul plecat într-o tăcere pe care numai Dumnezeu o înțelege. Tac pentru că fiii sau fiicele lor nu îi mai întreabă nimic de mult timp.
Doresc să le spun fiilor rispitori: fie-vă milă de părinții voștri cu perii albiți, fie-vă milă de durerea lor surdă, de tânguirile lor de pe holurile spitalelor, de mâinile înroșite de atâta frâmăntare și fiți atenți în ce locuri mergeți. Fiți atenți la oamenii cu care vă întovărășiți și la obiceiurile pe care le cultivați. Nu lăsați pe nimeni să vă smulgă rădăcinile ca să nu deveniți frunze purtate de vânturi străine.
Naivitatea nu e o scuză, ci o slăbiciune. Curiozitatea și setea de distracție cu orice preț poate fi un epitaf: ,,a dorit distracție cu orice preț!’’ Nu toate poveștile cu fiii risipitori se termină fericit. Pentru unii dintre fiii risipitori finalul de călătorie poate fi mormântul. Nimeni nu povestește de costurile risipirii timpului, sănătății, banilor. Dumnezeu promite mântuirea celor ce se întorc la El, dar nu întodeauna viața se repară fără costuri.
Tinerețea e generoasă și împrăștie fără calcule. Totuși, la ceea ce se întâmplă în aceste zile în lume, e timpul unui socotit elementar: cu ce mă aleg dacă merg unde nu trebuie, cu cine nu trebuie? Devine din ce în ce mai greu de numărat…!
                                                                                               Florin