S-a întors doar un singur lepros să mulțumească atunci când Isus a mai vindecat încă nouă.Pentru că mulțumirea nu-i doar o artă educabilă în șapte ani, e o stare de spirit. Nu e constantă, dar e permanentă. Trăind încă pe un pământ uscat și rece, firea își mai cere prețul printre oameni. E o luptă.
           Problema mulțumirii stă în comparație, pentru că vedem ce au unii, dar nu vedem ce n-au alții. Dumnezeu nu ne datorează nimic și noi stim asta. Tot ce s-a ivit pe cărarea noastră și ne-a ridicat pe un pedestal în raport cu condiția altora se numește har.
           Mulțumirea stă ca o jertfă de miros plăcut pe un altar curățit. Ea vindecă rănile frustrărilor, pentru că nu lasă loc de amărăciune.
          Mulțumirea se înalță ca semn al încrederii în Cer, defapt ca o dovadă a recunoașterii stării noastre.
         Ca ilustrare a unui drum deja parcurs, ea e însăși recunoștința. Mulțumirea stă ca fundament pe care zidim cererile noastre până la Dumnezeu “aduceți cererile voastre [..] prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri..” Și pacea Lui ne va păzi.
           Întoarce-te și mulțumește-i celui Atotputernic că toată viața și cursul întâmplărilor se derulează “spre binele celui ce-L iubesc pe El.”