Plan de citire a Bibliei
Psalmii 96
Psalmii 97
Proverbe 21:9-16
1
Cântaţi Domnului o cântare nouă! Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului!
2
Cântaţi Domnului, binecuvântaţi Numele Lui, vestiţi din zi în zi mântuirea Lui!
3
Povestiţi printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui!
4
Căci Domnul este mare şi foarte vrednic de laudă. El este mai de temut decât toţi dumnezeii.
5
Căci toţi dumnezeii popoarelor sunt nişte idoli, dar Domnul a făcut cerurile.
6
Strălucirea şi măreţia sunt înaintea feţei Lui, slava şi podoaba sunt în Locaşul Lui cel Sfânt.
7
Familiile popoarelor, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste!
8
Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Aduceţi daruri de mâncare şi intraţi în curţile Lui!
9
Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, tremuraţi înaintea Lui, toţi locuitorii pământului!
10
Spuneţi printre neamuri: „Domnul împărăţeşte! De aceea lumea este tare şi nu se clatină.” Domnul judecă popoarele cu dreptate.
11
Să se bucure cerurile şi să se înveselească pământul; să mugească marea cu tot ce cuprinde ea!
12
Să tresalte câmpia cu tot ce e pe ea, toţi copacii pădurii să strige de bucurie
13
înaintea Domnului! Căci El vine, vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate, şi popoarele, după credincioşia Lui.
1
Domnul împărăţeşte: să se înveselească pământul şi să se bucure ostroavele cele multe!
2
Norii şi negura Îl înconjoară, dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Său de domnie.
3
Înaintea Lui merge focul şi arde de jur împrejur pe potrivnicii Lui.
4
Fulgerele Lui luminează lumea, pământul Îl vede şi se cutremură.
5
Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului, înaintea Domnului întregului pământ.
6
Cerurile vestesc dreptatea Lui, şi toate popoarele văd slava Lui.
7
Sunt ruşinaţi toţi cei ce slujesc icoanelor şi care se fălesc cu idolii: toţi dumnezeii se închină înaintea Lui.
8
Sionul aude lucrul acesta şi se bucură; se înveselesc fiicele lui Iuda de judecăţile Tale, Doamne!
9
Căci Tu, Doamne, Tu eşti Cel Preaînalt peste tot pământul, Tu eşti preaînălţat mai presus de toţi dumnezeii.
10
Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul! El păzeşte sufletele credincioşilor Lui şi-i izbăveşte din mâna celor răi.
11
Lumina este semănată pentru cel neprihănit, şi bucuria, pentru cei cu inima curată.
12
Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi măriţi prin laudele voastre sfinţenia Lui!
9
Mai bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş, decât cu o nevastă gâlcevitoare într-o casă mare. –
10
Sufletul celui rău doreşte răul, semenul lui n-are nicio trecere înaintea lui. –
11
Când este pedepsit batjocoritorul, prostul se face înţelept, şi când se dă învăţătură celui înţelept, el capătă ştiinţa. –
12
Cel neprihănit se uită la casa celui rău şi vede ce repede sunt aruncaţi cei răi în nenorocire. –
13
Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului, nici el nu va căpăta răspuns când va striga. –
14
Un dar făcut în taină potoleşte mânia, şi o mită dată pe ascuns potoleşte cea mai puternică mânie. –
15
Este o bucurie pentru cel neprihănit să facă ce este bine, dar pentru cei ce fac răul este o groază. –
16
Omul care se abate de la calea înţelepciunii se va odihni în adunarea celor morţi. –
Psalmii 96
Psalmii 97
Proverbe 21:9-16