Plan de citire a Bibliei

Psalmii 62
Psalmii 63
1
Către mai marele cântăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui David.
1
Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul.
2
Da, El este stânca şi ajutorul meu, turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina.
3
Până când vă veţi năpusti asupra unui om, până când veţi căuta cu toţii să-l doborâţi ca pe un zid gata să cadă, ca pe un gard gata să se surpe?
4
Da, ei pun la cale să-l doboare din înălţimea lui: le place minciuna; cu gura binecuvântă, dar cu inima blestemă. – (Oprire)
5
Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.
6
Da, El este stânca şi ajutorul meu, turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina.
7
Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul şi slava mea; în Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost.
8
Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru. – (Oprire)
9
Da, o nimica sunt fiii omului! Minciună sunt fiii oamenilor! Puşi în cumpănă toţi laolaltă, ar fi mai uşori decât o suflare.
10
Nu vă încredeţi în asuprire şi nu vă puneţi nădejdea zadarnică în răpire; când cresc bogăţiile, nu vă lipiţi inima de ele.
11
O dată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit că: „Puterea este a lui Dumnezeu.”
12
A Ta, Doamne, este şi bunătatea, căci Tu răsplăteşti fiecăruia după faptele lui.
1
Un psalm al lui David. Făcut când era în pustiul lui Iuda.
1
Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă.
2
Aşa Te privesc eu în Locaşul cel Sfânt, ca să-Ţi văd puterea şi slava.
3
Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale.
4
Te voi binecuvânta, dar, toată viaţa mea, şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile.
5
Mi se satură sufletul ca de nişte bucate grase şi miezoase, şi gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze,
6
când mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu şi când mă gândesc la Tine în timpul privegherilor nopţii.
7
Căci Tu eşti ajutorul meu, şi sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale.
8
Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijină.
9
Dar cei ce caută să-mi ia viaţa se vor duce în adâncimile pământului;
10
vor fi daţi pradă sabiei, vor fi prada şacalilor.
11
Dar împăratul se va bucura în Dumnezeu; oricine jură pe El se va făli, căci va astupa gura mincinoşilor.
Psalmii 62
Psalmii 63