Plan de citire a Bibliei

Proverbe 27
Luca 1:1-17
1
Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi. –
2
Să te laude altul, nu gura ta, un străin, nu buzele tale.
3
Piatra este grea şi nisipul este greu, dar supărarea pe care o pricinuieşte nebunul este mai grea decât amândouă. –
4
Furia este fără milă şi mânia năvalnică, dar cine poate sta împotriva geloziei? –
5
Mai bine o mustrare pe faţă, decât o prietenie ascunsă. –
6
Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase. –
7
Sătulul calcă în picioare fagurele de miere, dar pentru cel flămând toate amărăciunile sunt dulci. –
8
Ca pasărea plecată din cuibul ei, aşa este omul plecat din locul său.
9
Cum înveseleşte untdelemnul şi tămâia inima, aşa de dulci sunt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten. –
10
Nu părăsi pe prietenul tău şi pe prietenul tatălui tău, dar nu intra în casa fratelui tău în ziua necazului tău: mai bine un vecin aproape decât un frate departe. –
11
Fiule, fii înţelept şi înveseleşte-mi inima, şi atunci voi putea răspunde celui ce mă batjocoreşte. –
12
Omul chibzuit vede răul şi se ascunde; dar proştii merg spre el şi sunt pedepsiţi. –
13
Ia-i haina, căci s-a pus chezaş pentru altul, ia-l zălog în locul unei străine. –
14
Binecuvântarea aproapelui cu glas tare dis-de-dimineaţă este privită ca un blestem. –
15
O streaşină care picură necurmat într-o zi de ploaie, şi o nevastă gâlcevitoare sunt totuna.
16
Cine o opreşte, parcă opreşte vântul şi parcă ţine untdelemnul în mâna dreaptă. –
17
După cum fierul ascute fierul, tot aşa şi omul aţâţă mânia altui om. –
18
Cine îngrijeşte de un smochin va mânca din rodul lui, şi cine-şi păzeşte stăpânul va fi preţuit. –
19
Cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului inimii omului. –
20
După cum Locuinţa morţilor şi adâncul nu se pot sătura, tot aşa nici ochii omului nu se pot sătura. –
21
Ce este tigaia pentru lămurirea argintului şi cuptorul pentru lămurirea aurului: aceea este bunul nume pentru un om. –
22
Pe nebun chiar dacă l-ai pisa cu pisălogul în piuă, în mijlocul grăunţelor, nebunia tot n-ar ieşi din el. –
23
Îngrijeşte bine de oile tale şi ia seama la turmele tale.
24
Căci nicio bogăţie nu ţine veşnic şi nici cununa nu rămâne pe vecie. –
25
După ce se ridică fânul, se arată verdeaţa nouă, şi ierburile de pe munţi sunt strânse. –
26
Mieii sunt pentru îmbrăcăminte, şi ţapii pentru plata ogorului;
27
laptele caprelor ţi-ajunge pentru hrana ta, a casei tale, şi pentru întreţinerea slujnicelor tale.
1
Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi,
2
după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai Cuvântului,
3
am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele,
4
ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit prin viu grai.
5
În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron şi se chema Elisabeta.
6
Amândoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu şi păzeau fără pată toate poruncile şi toate rânduielile Domnului.
7
N-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; şi amândoi erau înaintaţi în vârstă.
8
Dar, pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui,
9
după obiceiul preoţiei, a ieşit la sorţi să intre să tămâieze în Templul Domnului.
10
În ceasul tămâierii, toată mulţimea norodului se ruga afară.
11
Atunci un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia şi a stat în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere.
12
Zaharia s-a înspăimântat, când l-a văzut; şi l-a apucat frica.
13
Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevasta ta Elisabeta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.
14
El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui.
15
Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale.
16
El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor.
17
Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.”
Proverbe 27
Luca 1:1-17