Plan de citire a Bibliei

Psalmii 107
Romani 4
1
„Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!”
2
Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul, pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmaşului,
3
şi pe care i-a strâns din toate ţările: de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la mare.
4
Ei pribegeau prin pustiu, umblau pe căi neumblate, şi nu găseau nicio cetate, unde să poată locui.
5
Sufereau de foame şi de sete; le tânjea sufletul în ei.
6
Atunci, în strâmtorarea lor au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor;
7
i-a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într-o cetate de locuit.
8
O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
9
Căci El a potolit setea sufletului însetat şi a umplut de bunătăţi sufletul flămând.
10
Cei ce şedeau în întuneric şi umbra morţii trăiau legaţi în ticăloşie şi în fiare,
11
pentru că se răzvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că nesocotiseră sfatul Celui Preaînalt.
12
El le-a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i-a ajutat.
13
Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
14
I-a scos din întuneric şi de umbra morţii şi le-a rupt legăturile.
15
O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
16
Căci El a sfărâmat porţi din aramă şi a rupt zăvoare din fier.
17
Nebunii, prin purtarea lor vinovată şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi.
18
Sufletul lor se dezgustase de orice hrană, şi erau lângă porţile morţii.
19
Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor;
20
a trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit şi i-a scăpat de groapă.
21
O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
22
Să-I aducă jertfe de mulţumiri şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.
23
Cei ce se coborâseră pe mare în corăbii şi făceau negoţ pe apele cele mari,
24
aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adâncului.
25
El a zis şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării.
26
Se suiau spre ceruri, se coborau în adânc; sufletul le era pierdut în faţa primejdiei.
27
Apucaţi de ameţeală, se clătinau ca un om beat, şi zadarnică le era toată iscusinţa.
28
Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
29
A oprit furtuna, a adus liniştea, şi valurile s-au potolit.
30
Ei s-au bucurat că valurile s-au liniştit, şi Domnul i-a dus în limanul dorit.
31
O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
32
Să-L înalţe în adunarea poporului şi să-L laude în adunarea bătrânilor!
33
El preface râurile în pustiu, şi izvoarele de apă, în pământ uscat,
34
ţara roditoare în ţară sărată, din pricina răutăţii locuitorilor ei.
35
Tot El preface pustiul în iaz, şi pământul uscat, în izvoare de ape.
36
Aşază acolo pe cei flămânzi, şi ei întemeiază o cetate ca să locuiască în ea;
37
însămânţează ogoare, sădesc vii şi-i culeg roadele.
38
El îi binecuvântă, şi se înmulţesc nespus, şi nu le împuţinează vitele.
39
Dacă sunt împuţinaţi şi apăsaţi prin asuprire, nenorocire şi suferinţă,
40
El varsă dispreţul peste cei mari şi-i face să pribegească prin pustiuri fără drum,
41
dar ridică pe cel lipsit, izbăveşte pe cel nevoiaş şi înmulţeşte familiile ca pe nişte turme.
42
„Oamenii fără prihană văd lucrul acesta şi se bucură, şi orice nelegiuire îşi închide gura!”
43
Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului.
1
Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?
2
Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
3
Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”
4
Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;
5
pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.
6
Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.
7
„Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!
8
Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!”
9
Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.”
10
Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.
11
Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta;
12
şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care, nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.
13
În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă.
14
Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită;
15
pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.
16
De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,
17
după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.
18
Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.”
19
Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.
20
El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,
21
deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.
22
De aceea credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.”
23
Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”;
24
ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,
25
care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.
Psalmii 107
Romani 4