Plan de citire a Bibliei

1 Cronici 25
2 Petru 3
1
David şi căpeteniile oştirii au pus deoparte pentru slujbă pe aceia din fiii lui Asaf, Heman şi Iedutun care proroceau întovărăşiţi de harpă, de lăută şi de chimvale. Şi iată numărul celor ce aveau de îndeplinit lucrarea aceasta:
2
Din fiii lui Asaf: Zacur, Iosif, Netania şi Aşareela, fiii lui Asaf, sub cârmuirea lui Asaf care prorocea după poruncile împăratului.
3
Din Iedutun, fiii lui Iedutun: Ghedalia, Ţeri, Isaia, Haşabia, Matitia şi Şimei, şase, sub cârmuirea tatălui lor, Iedutun, care prorocea cu harpa, ca să laude şi să mărească pe Domnul.
4
Din Heman, fiii lui Heman: Buchia, Matania, Uziel, Şebuel, Ierimot, Hanania, Hanani, Eliata, Ghidalti, Romamti-Ezer, Ioşbecaşa, Maloti, Hotir, Mahaziot,
5
toţi fii ai lui Heman, care era văzătorul împăratului, ca să descopere cuvintele lui Dumnezeu şi să înalţe puterea Lui; Dumnezeu dăduse lui Heman paisprezece fii şi trei fete.
6
Toţi aceştia erau sub cârmuirea părinţilor lor pentru cântarea în Casa Domnului şi aveau chimvale, lăute şi harpe pentru slujba Casei lui Dumnezeu. Asaf, Iedutun şi Heman lucrau sub poruncile împăratului.
7
Erau în număr de două sute optzeci şi opt, cuprinzându-se în acest număr şi fraţii lor deprinşi la cântarea Domnului, toţi cei ce erau meşteri.
8
Au tras la sorţi pentru slujbele lor, mici şi mari, învăţători şi ucenici.
9
Cel dintâi sorţ ieşit a fost din Asaf, pentru Iosif; al doilea, pentru Ghedalia, el, fraţii şi fiii lui, doisprezece;
10
al treilea, Zacur, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
11
al patrulea, pentru Iţeri, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
12
al cincilea, pentru Netania, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
13
al şaselea, pentru Buchia, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
14
al şaptelea, pentru Iesareela, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
15
al optulea, pentru Isaia, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
16
al nouălea, pentru Matania, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
17
al zecelea, pentru Şimei, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
18
al unsprezecelea, pentru Azareel, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
19
al doisprezecelea, pentru Haşabia, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
20
al treisprezecelea, pentru Şubael, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
21
al paisprezecelea, pentru Matitia, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
22
al cincisprezecelea, pentru Ieremot, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
23
al şaisprezecelea, pentru Hanania, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
24
al şaptesprezecelea, pentru Ioşbecaşa, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
25
al optsprezecelea, pentru Hanani, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
26
al nouăsprezecelea, pentru Maloti, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
27
al douăzecilea, pentru Eliata, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
28
al douăzeci şi unulea, pentru Hotir, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
29
al douăzeci şi doilea, pentru Ghidalti, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
30
al douăzeci şi treilea, pentru Mahaziot, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
31
al douăzeci şi patrulea, pentru Romamti-Ezer, fiii şi fraţii săi, doisprezece.
1
Preaiubiţilor, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări,
2
ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri.
3
Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor
4
şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!”
5
Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei
6
şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă.
7
Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi.
8
Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.
9
Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.
10
Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.
11
Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă,
12
aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?
13
Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.
14
De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.
15
Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui,
16
ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înţeles pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.
17
Voi deci, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria;
18
ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veşniciei. Amin.
1 Cronici 25
2 Petru 3