Plan de citire a Bibliei
1
David a ţinut sfat cu căpeteniile peste mii şi peste sute, cu toţi mai marii.
2
Şi David a zis întregii adunări a lui Israel: „Dacă găsiţi cu cale şi dacă lucrul acesta vine de la Domnul Dumnezeul nostru, să trimitem în toate părţile la fraţii noştri care au rămas în toate ţinuturile lui Israel şi la preoţi şi leviţi, în cetăţile şi împrejurimile lor, ca să se strângă la noi,
3
şi să aducem la noi chivotul Dumnezeului nostru, căci nu ne-am mai îngrijit de el de pe vremea lui Saul.”
4
Toată adunarea a hotărât să facă aşa, căci lucrul acesta a părut bun întregului popor.
5
David a strâns pe tot Israelul, de la Şilhor în Egipt, până la intrarea Hamatului, ca să aducă din Chiriat-Iearim chivotul lui Dumnezeu.
6
Şi David, împreună cu tot Israelul, s-a suit la Baala, la Chiriat-Iearim, care este al lui Iuda, ca să ridice de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului care şade între heruvimi.
7
Au pus într-un car nou chivotul lui Dumnezeu pe care l-au luat din casa lui Abinadab: Uza şi Ahio cârmuiau carul.
8
David şi tot Israelul jucau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cântând şi zicând din harpe, din lăute, din tobe, din chimvale şi din trâmbiţe.
9
Când au ajuns la aria lui Chidon, Uza a întins mâna să apuce chivotul, pentru că boii erau să-l răstoarne.
10
Domnul s-a aprins de mânie împotriva lui Uza şi Domnul l-a lovit, pentru că întinsese mâna pe chivot. Uza a murit acolo înaintea lui Dumnezeu.
11
David s-a mâniat că Domnul făcuse o spărtură, lovind pe Uza cu o asemenea pedeapsă. De aceea locul acesta a fost numit până în ziua de azi Pereţ-Uza.
12
David s-a temut de Dumnezeu în ziua aceea şi a zis: „Cum să aduc chivotul lui Dumnezeu la mine?”
13
David n-a tras chivotul la el în cetatea lui David, ci l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat.
14
Chivotul lui Dumnezeu a rămas trei luni la familia lui Obed-Edom, în casa lui. Şi Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom şi tot ce era al lui.
1
Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră.
2
Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.
3
De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul.
4
Iată, şi corăbiile, cât de mari sunt, şi, măcar că sunt mânate de vânturi iuţi, totuşi sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului.
5
Tot aşa şi limba este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!
6
Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei.
7
Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc,
8
dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.
9
Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
10
Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!
11
Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară?
12
Fraţii mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viţă să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce.
13
Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii!
14
Dar, dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului.
15
Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească.
16
Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.
17
Înţelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.
18
Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.
