Plan de citire a Bibliei

Joi, 31 Martie 2022

Leviticul 6

Faptele apostolilor 27:1-26

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

„Când va păcătui cineva şi va săvârşi o nelegiuire faţă de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredinţat lui, sau dat în păstrarea lui, sau luat cu sila, sau va înşela pe aproapele lui,

tăgăduind că a găsit un lucru pierdut, sau făcând un jurământ strâmb cu privire la un lucru oarecare pe care-l face omul şi păcătuieşte;

când va păcătui astfel şi se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat cu sila, sau luat prin înşelăciune, sau încredinţat lui, sau lucrul pierdut pe care l-a găsit,

sau lucrul pentru care a făcut un jurământ strâmb – oricare ar fi – să-l dea înapoi întreg, să mai adauge a cincea parte din preţul lui şi să-l dea în mâna stăpânului lui, chiar în ziua când îşi va aduce jertfa lui pentru vină.

Iar ca jertfă pentru vină să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbec fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta, şi să-l dea preotului.

Şi preotul va face pentru el ispăşirea înaintea Domnului, şi i se va ierta, oricare ar fi greşeala de care se va fi făcut vinovat.”

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

„Dă următoarea poruncă lui Aaron şi fiilor săi şi zi: „Iată legea arderii de tot: Arderea de tot să rămână pe vatra altarului toată noaptea până dimineaţa, şi în felul acesta focul să ardă pe altar.

Preotul să se îmbrace cu tunica de in, să-şi acopere goliciunea cu izmenele, să ia cenuşa făcută de focul care va mistui arderea de tot de pe altar şi s-o verse lângă altar.

Apoi să se dezbrace de veşmintele lui şi să se îmbrace cu altele, ca să scoată cenuşa afară din tabără, într-un loc curat.

Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea de tot pe ele şi să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţumire.

Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.

Iată legea darului adus ca jertfă de mâncare. Fiii lui Aaron s-o aducă înaintea Domnului, înaintea altarului.

Preotul să ia un pumn din floarea făinii şi din untdelemn, cu toată tămâia adăugată la darul de mâncare, şi s-o ardă pe altar ca aducere aminte, de un miros plăcut Domnului.

Aaron şi fiii lui să mănânce ce va mai rămâne din darul de mâncare, s-o mănânce fără aluat, într-un loc sfânt, în curtea Cortului întâlnirii.

Să n-o coacă cu aluat. Aceasta este partea pe care le-am dat-o Eu din darurile Mele de mâncare mistuite de foc. Ea este un lucru preasfânt, ca şi jertfa de ispăşire şi ca şi jertfa pentru vină.

Toată partea bărbătească dintre copiii lui Aaron să mănânce din ea. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri cu privire la darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului: oricine se va atinge de ele va fi sfinţit.”

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

„Iată darul pe care îl vor face Domnului Aaron şi fiii lui, în ziua când vor primi ungerea: a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, ca dar de mâncare veşnic, jumătate dimineaţa şi jumătate seara.

Să fie pregătită în tigaie cu untdelemn şi s-o aduci prăjită; s-o aduci coaptă şi tăiată în bucăţi, ca un dar de mâncare de un miros plăcut Domnului.

Preotul dintre fiii lui Aaron, care va fi uns în locul lui, să aducă darul acesta ca jertfă de mâncare. Aceasta este o lege veşnică înaintea Domnului: să fie arsă întreagă.

Orice dar de mâncare al unui preot să fie ars în întregime: să nu se mănânce.”

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

„Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi zi: „Iată legea jertfei de ispăşire: Vita pentru jertfa de ispăşire să fie înjunghiată înaintea Domnului în locul unde se înjunghie arderea de tot: ea este un lucru preasfânt.

Preotul care va aduce jertfa de ispăşire, acela s-o mănânce; şi anume, să fie mâncată într-un loc sfânt, în curtea Cortului întâlnirii.

Oricine se va atinge de carnea ei va fi sfinţit. Dacă va sări sânge din ea pe vreun veşmânt, locul stropit cu sânge să fie spălat într-un loc sfânt.

Vasul de pământ în care se va fierbe, să se spargă; dacă s-a fiert într-un vas de aramă, vasul să fie frecat şi spălat cu apă.

Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănânce din ea: ea este un lucru preasfânt.

Dar să nu se mănânce nicio jertfă de ispăşire din al cărei sânge se va aduce în Cortul întâlnirii pentru facerea ispăşirii în Sfântul Locaş: ci aceea să fie arsă în foc.

Faptele apostolilor 27:1-26

După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu.

Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh macedoneanul din Tesalonic.

A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi şi să fie îngrijit de ei.

După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice.

După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.

Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea.

Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.

De abia am mers cu corabia pe marginea insulei şi am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea.

Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi vremea „postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi

şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.”

Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corăbiei decât de vorbele lui Pavel.

Şi, fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.

Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.

Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.

Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.

Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mâna pe luntre.

După ce au ridicat-o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt.

Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,

şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corăbiei.

Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.

Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.

Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentru că niciunul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decât a corăbiei.

Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi-noapte

şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.”

De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.

Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”

Leviticul 6

Faptele apostolilor 27:1-26