Plan de citire a Bibliei
Proverbe 20
2 Corinteni 7
1
Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept. –
2
Frica pe care o insuflă împăratul este ca răcnetul unui leu, cine îl supără, păcătuieşte împotriva sa însuşi. –
3
Este o cinste pentru om să se ferească de certuri; dar orice nebun se lasă stăpânit de aprindere. –
4
Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic! –
5
Sfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci, dar omul priceput ştie să scoată din ele. –
6
Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios? –
7
Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el! –
8
Împăratul, care şade pe scaunul de domnie al dreptăţii, risipeşte orice rău cu privirea lui. –
9
Cine poate zice: „Mi-am curăţat inima, sunt curat de păcatul meu”? –
10
Două feluri de greutăţi şi două feluri de măsuri sunt o scârbă înaintea Domnului. –
11
Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană. –
12
Urechea care aude şi ochiul care vede, şi pe una şi pe celălalt, Domnul le-a făcut. –
13
Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac; deschide ochii şi te vei sătura de pâine. –
14
„Rău! Rău!” zice cumpărătorul, şi plecând, se fericeşte. –
15
Este aur şi sunt multe mărgăritare; dar buzele înţelepte sunt un lucru scump. –
16
Ia-i haina, căci s-a pus chezaş pentru altul; şi ţine-l zălog pentru alţii. –
17
Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş. –
18
Planurile se pun la cale prin sfat! Fă războiul cu chibzuinţă. –
19
Cine umblă cu bârfe dă pe faţă lucrurile ascunse; şi cu cel ce nu-şi poate ţine gura să nu te amesteci. –
20
Dacă cineva blestemă pe tatăl său şi pe mama sa, i se va stinge lumina în mijlocul întunericului. –
21
O moştenire repede câştigată de la început, nu va fi binecuvântată la sfârşit. –
22
Nu zice: „Îi voi întoarce eu răul!” Nădăjduieşte în Domnul, şi El te va ajuta. –
23
Domnul urăşte două feluri de greutăţi, şi cântarul mincinos nu este un lucru bun. –
24
Domnul îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa?
25
Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduinţă sfântă, şi abia după ce a făcut juruinţa să se gândească. –
26
Un împărat înţelept vântură pe cei răi şi trece cu roata peste ei. –
27
Suflarea omului este o lumină a Domnului, care pătrunde până în fundul măruntaielor. –
28
Bunătatea şi credincioşia păzesc pe împărat, şi el îşi întăreşte scaunul de domnie prin bunătate. –
29
Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătrânilor sunt perii albi. –
30
Mijloacele de vindecare pentru cel rău sunt bătăile şi vânătăile până la rană. –
1
Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.
2
Înţelegeţi-ne bine! N-am nedreptăţit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni.
3
Nu spun aceste lucruri ca să vă osândesc, căci am spus mai înainte că sunteţi în inimile noastre pe viaţă şi pe moarte.
4
Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sunt plin de mângâiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre.
5
Căci, şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară, lupte, dinăuntru, temeri.
6
Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit.
7
Şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea cu care a fost mângâiat şi el de voi. El ne-a istorisit despre dorinţa voastră arzătoare, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost şi mai mare.
8
Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău; şi, chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcar că pentru puţină vreme) –
9
totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nicio pagubă din partea noastră.
10
În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea.
11
Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră, după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate, voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta.
12
Aşa că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi, înaintea lui Dumnezeu.
13
De aceea am fost mângâiaţi. Dar, pe lângă mângâierea aceasta a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit de voi toţi.
14
Şi, dacă m-am lăudat puţin cu voi înaintea lui, n-am fost dat de ruşine. Ci, după cum în orice lucru v-am spus adevărul, tot aşa şi lauda noastră cu voi, înaintea lui Tit, s-a adeverit.
15
El are o şi mai mare dragoste pentru voi, când îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor şi de primirea pe care i-aţi făcut-o, cu frică şi cu cutremur.
16
Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privinţele.
Proverbe 20
2 Corinteni 7
