Plan de citire a Bibliei
Proverbe 16
2 Corinteni 3
1
Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul. –
2
Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar cel ce cercetează duhurile este Domnul. –
3
Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile. –
4
Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. –
5
Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită. –
6
Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău. –
7
Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. –
8
Mai bine puţin, cu dreptate, decât mari venituri, cu strâmbătate. –
9
Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. –
10
Hotărâri dumnezeieşti sunt pe buzele împăratului, gura lui nu trebuie să facă greşeli când judecă. –
11
Cântarul şi cumpăna dreaptă vin de la Domnul; toate greutăţile de cântărit sunt lucrarea Lui. –
12
Împăraţilor le este scârbă să facă rău, căci prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie. –
13
Buzele neprihănite sunt plăcute împăraţilor, şi ei iubesc pe cel ce vorbeşte cu neprihănire. –
14
Mânia împăratului este un vestitor al morţii, dar un om înţelept trebuie s-o potolească. –
15
Seninătatea feţei împăratului este viaţa, şi bunăvoinţa lui este ca o ploaie de primăvară.
16
Cu cât mai mult face câştigarea înţelepciunii decât a aurului! Cu cât este mai de dorit câştigarea priceperii decât a argintului! –
17
Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale. –
18
Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii. –
19
Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decât să împarţi prada cu cei mândri. –
20
Cine cugetă la Cuvântul Domnului găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit. –
21
Cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput, dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa. –
22
Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor. –
23
Cine are o inimă înţeleaptă îşi arată înţelepciunea când vorbeşte şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. –
24
Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase. –
25
Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte. –
26
Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru. –
27
Omul stricat pregăteşte nenorocirea, şi pe buzele lui este ca un foc aprins.
28
Omul neastâmpărat stârneşte certuri, şi pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni. –
29
Omul asupritor amăgeşte pe aproapele său şi-l duce pe o cale care nu este bună. –
30
Cine închide ochii ca să se dedea la gânduri stricate, cine-şi muşcă buzele, a şi săvârşit răul. –
31
Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii. –
32
Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi. –
33
Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul.
1
Începem noi iarăşi să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuinţă, ca unii, de epistole de laudă, către voi sau de la voi?
2
Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.
3
Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu; nu pe nişte table din piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.
4
Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos.
5
Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu,
6
care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.
7
Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare,
8
cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului?
9
Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?
10
Şi, în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult.
11
În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător!
12
Fiindcă avem, dar, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală
13
şi nu facem ca Moise, care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător.
14
Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos.
15
Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor.
16
Dar, ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.
17
Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.
18
Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
Proverbe 16
2 Corinteni 3
