Prin răstignire romanii au adus spaima în toate națiunile cu care s-au luptat. Prin răstignire Dumnezeu a adus pacea pe care nimeni nu o poate da.
Lumea e specialistă în drumuri care nu duc nicăieri, în alergări istorvitoare și mai ales în patimi care ucid sufletul. Patimile Domnului Isus Hristos aduc iubirea care ne așează pe un sigur drum: cel al credinței. Un drum care duce spre cer și care e însoțit de puterea Duhului Sfânt.
Hristos nu anihilează lumea, ci o împuținează pe zi ce trece, smulgându-i mereu suflete pe care le strămută în Împărăția dragostei Fiului Său. Crucea Domnului Hristos nu e un steag, nu e un cântec, ci e revoluție și revelație.
Acolo, la cruce, dragostea se scrie cu sângele cel mai curat care a curs pe pământul acesta îmbătrânit de rele. Tot ceea ce omenirea a știut vreodată devine în fața crucii un gângurit de copil neputincios.
Acolo la cruce înțelepciunea lumii e făcută de rușine, acolo sunt dezbrăcate domniile și stăpânirile lumii și sunt făcute de ocară. Privind spre cruce lumea spune: nebunie! Privind spre cruce credința spune: minune!
Cum poți prinde în căușul cuvintelor freamătul iubirii cerești și cum se poate zugrăvi taina nașterii din nou a unui suflet răscumpărat la crucea Domnului Isus? Ca orice taină sfântă ea poate fi doar trăită și prea puțin exprimată.