Plan de citire a Bibliei
Psalmii 34
Proverbe 8:11-21
1
Un psalm alcătuit de David când a făcut pe nebunul în faţa lui Abimelec şi a plecat izgonit de el.
1
Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.
2
Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociţi şi să se bucure.
3
Înălţaţi pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui!
4
Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele.
5
Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine.
6
Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui.
7
Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.
8
Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!
9
Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii Lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El!
10
Puii de leu duc lipsă şi li-e foame, dar cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de niciun bine.
11
Veniţi, fiilor, şi ascultaţi-mă, căci vă voi învăţa frica Domnului.
12
Cine este omul care doreşte viaţa şi vrea să aibă parte de zile fericite?
13
Fereşte-ţi limba de rău, şi buzele de cuvinte înşelătoare!
14
Depărtează-te de rău şi fă binele; caută pacea şi aleargă după ea!
15
Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor.
16
Domnul Îşi întoarce faţa împotriva celor răi, ca să le şteargă pomenirea de pe pământ.
17
Când strigă cei fără prihană, Domnul aude şi-i scapă din toate necazurile lor.
18
Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.
19
De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.
20
Toate oasele i le păzeşte, ca niciunul din ele să nu i se sfărâme.
21
Pe cel rău îl omoară nenorocirea, dar vrăjmaşii celui fără prihană sunt pedepsiţi.
22
Domnul scapă sufletul robilor Săi, şi niciunul din cei ce se încred în El, nu este osândit.
11
Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele, şi niciun lucru de preţ nu se poate asemui cu ea.
12
Eu, Înţelepciunea, am ca locuinţă mintea şi pot născoci cele mai chibzuite planuri.
13
Frica de Domnul este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă, iată ce urăsc eu.
14
De la mine vine sfatul şi izbânda, eu sunt priceperea, a mea este puterea.
15
Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau voievozii porunci drepte.
16
Prin mine cârmuiesc dregătorii şi mai marii, toţi judecătorii pământului.
17
Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc.
18
Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea.
19
Rodul meu este mai bun decât aurul cel mai curat, şi venitul meu întrece argintul cel mai ales.
20
Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,
21
ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc şi să le umplu vistieriile.
Psalmii 34
Proverbe 8:11-21