Plan de citire a Bibliei
1
Asupra Moabului: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor Dumnezeul lui Israel: „Vai de Nebo, căci este pustiit! Chiriataimul este acoperit de ruşine, este luat; cetăţuia este acoperită de ruşine şi zdrobită!
2
S-a dus fala Moabului, la Hesbon i se pune la cale pieirea: „Haidem să-l nimicim din mijlocul neamurilor!” Şi tu vei fi nimicit, Madmenule, sabia va merge după tine!
3
Se aud strigăte din Horonaim: „Prăpăd şi nimicire!”
4
Moabul este zdrobit! Chiar şi cei mici ai lui strigă.
5
Căci într-un plâns necurmat suie suişul Luhitului, şi se aud strigăte de durere la coborâşul Horonaimului, din pricina nimicirii!
6
Fugiţi, scăpaţi-vă viaţa şi fiţi ca un nevoiaş desţărat în pustiu!
7
Căci, pentru că te-ai încrezut în faptele şi în vistieriile tale, vei fi luat şi tu, şi Chemoşul va merge în robie cu preoţii şi căpeteniile lui.
8
Pustiitorul va intra în fiecare cetate, şi nicio cetate nu va scăpa. Valea va pieri, şi câmpia va fi nimicită, cum a spus Domnul.
9
Daţi aripi Moabului să plece în zbor! Cetăţile lui sunt prefăcute în pustiu, nu vor mai avea locuitori.
10
Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului, blestemat să fie cel ce îşi opreşte sabia de la măcel!
11
Moabul era netulburat din tinereţea lui şi se odihnea fără teamă pe drojdiile lui, nu era turnat dintr-un vas în altul şi nu era dus în robie. De aceea i s-a păstrat gustul şi nu i s-a schimbat mirosul.
12
De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când îi voi trimite oameni care-l vor pritoci; îi vor goli vasele şi vor face să-i plesnească burdufurile.
13
Moabul va fi dat de ruşine cu Chemoş, cum a fost dată de ruşine casa lui Israel cu Betel, în care îşi punea încrederea.
14
Cum puteţi să ziceţi: „Suntem viteji, ostaşi gata de luptă”?
15
Moabul este pustiit, cetăţile lui se înalţă în fum, floarea tinerimii lui este înjunghiată, zice Împăratul, al cărui nume este Domnul oştirilor.
16
Pieirea Moabului este aproape să vină, nenorocirea lui vine în graba mare.
17
Bociţi-l, toţi cei ce-l înconjuraţi, toţi care-i cunoaşteţi numele! Şi ziceţi: „Cum a fost sfărâmat acest puternic toiag de cârmuire, acest toiag măreţ!”
18
Coboară-te din locaşul slavei, şezi jos pe pământul uscat, locuitoare, fiica Dibonului! Căci pustiitorul Moabului se suie împotriva ta şi-ţi nimiceşte cetăţuile.
19
Stai pe drum şi pândeşte, locuitoarea Aroerului! Întreabă pe fugar şi pe cel scăpat şi zi: „Ce s-a întâmplat?”
20
Moabul este acoperit de ruşine, căci este zdrobit. Gemeţi şi strigaţi! Vestiţi în Arnon că Moabul este pustiit!
21
A venit pedeapsa şi peste ţara câmpiei, peste Holon, peste Iahaţ, peste Mefaat,
22
peste Dibon, peste Nebo, peste Bet-Diblataim,
23
peste Chiriataim, peste Bet-Gamul, peste Bet-Meon,
24
peste Cheriiot, peste Boţra, peste toate cetăţile din ţara Moabului, fie depărtate, fie apropiate.
25
Tăria Moabului este frântă, şi braţul lui, zdrobit, zice Domnul.
26
Îmbătaţi-l, căci s-a semeţit împotriva Domnului! De aceea, prăvălească-se Moabul în vărsătura lui şi să ajungă de râs şi el!
27
N-a fost Israel de râsul tău? A fost prins el oare printre hoţi, de dai din cap ori de câte ori vorbeşti de el?
28
Părăsiţi cetăţile şi locuiţi în stânci, locuitori ai Moabului! Şi fiţi ca porumbeii care îşi fac cuibul pe marginea peşterilor!
29
Am auzit de fudulia mândrului Moab, de înfumurarea lui, de trufia lui, de semeţirea lui şi de inima lui îngâmfată.
30
Cunosc, zice Domnul, înfumurarea lui, lăudăroşiile lui deşarte şi faptele lui de nimic.
31
De aceea gem pentru Moab şi Mă jelesc pentru tot Moabul; oamenii suspină pentru cei din Chir-Heres.
32
Vie din Sibma, te plâng mai mult decât Iaezerul; ramurile tale se întindeau dincolo de mare, se întindeau până la marea Iaezerului; dar pustiitorul s-a aruncat peste strângerea roadelor tale şi peste culesul viilor tale.
33
Şi astfel, s-a dus bucuria şi veselia din câmpiile şi din ţara roditoare a Moabului. Am secat vinul din teascuri – zice Domnul – nimeni nu mai calcă teascul cu strigăte de bucurie; sunt strigăte de război, nu strigăte de bucurie.
34
Strigătele Hesbonului răsună până la Eleale, şi glasul lor se aude până la Iahaţ, de la Ţoar până la Horonaim, până la Eglat-Şelişia; căci şi apele Nimrimului sunt prefăcute în pustiu.
35
Vreau s-o isprăvesc în Moab, zice Domnul, cu cel ce se suie pe înălţimile de jertfă şi aduce tămâie dumnezeului său.
36
De aceea Îmi jeleşte inima ca un fluier pentru Moab, Îmi jeleşte inima ca un fluier pentru oamenii din Chir-Heres, pentru că toate avuţiile pe care le-au strâns sunt pierdute.
37
Căci toate capetele sunt rase, toate bărbile sunt tăiate; pe toate mâinile sunt tăieturi de jale, şi pe coapse, saci.
38
Pe toate acoperişurile Moabului şi în pieţe sunt numai bocete, pentru că am sfărâmat Moabul ca pe un vas fără preţ, zice Domnul.
39
Cât este de sfărâmat Moabul! Gemeţi! Cât de ruşinos întoarce Moabul spatele! Moabul ajunge astfel de râs şi de pomină pentru toţi cei ce-l înconjoară.”
40
Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată că vrăjmaşul zboară ca vulturul şi îşi întinde aripile asupra Moabului!
41
Cheriiotul este luat, cetăţuile sunt cucerite, şi în ziua aceea, inima vitejilor Moabului este ca inima unei femei în durerile naşterii.
42
Astfel Moabul va fi nimicit de tot şi nu va mai fi un popor, căci s-a semeţit împotriva Domnului.
43
Groaza, groapa şi laţul sunt peste tine, locuitor al Moabului, zice Domnul.
44
Cel ce fuge de groază cade în groapă, şi cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ; căci aduc asupra lui, asupra Moabului, anul pedepsei lui, zice Domnul.
45
Fugarii se opresc sleiţi de puteri la umbra Hesbonului; dar din Hesbon iese un foc, o flacără iese din mijlocul Sihonului şi mistuie laturile Moabului şi creştetul capului celor ce se fălesc.
46
Vai de tine, Moabule! Poporul din Chemoş este pierdut! Căci fiii tăi sunt luaţi prinşi de război, şi fiicele tale, prinse de război.
47
Dar în vremurile de apoi, voi aduce înapoi pe prinşii de război ai Moabului, zice Domnul.” Aceasta este judecata asupra Moabului.
1
Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,
2
abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.
3
Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul.
4
Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri,
5
pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
6
Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o până acum.
7
Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.
8
Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.
9
Iată un cuvânt adevărat şi cu totul vrednic de primit!
10
Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel Viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi.
11
Porunceşte şi învaţă aceste lucruri.
12
Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.
13
Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora.
14
Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor.
15
Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.
16
Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.