Plan de citire a Bibliei

Psalmii 6-9
Faptele apostolilor 16:11-24
1
Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe instrumente cu corzi. Pe harpa cu opt corzi. Un psalm al lui David.
1
Doamne, nu mă pedepsi cu mânia Ta şi nu mă mustra cu urgia Ta.
2
Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele.
3
Sufletul mi-e îngrozit de tot; şi Tu, Doamne, până când vei zăbovi să Te înduri de mine?
4
Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte-mi sufletul! Mântuieşte-mă, pentru îndurarea Ta!
5
Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine; şi cine Te va lăuda în Locuinţa morţilor?
6
Nu mai pot gemând! În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul şi-mi scald patul în lacrimi.
7
Mi s-a supt faţa de întristare şi a îmbătrânit din pricina tuturor celor ce mă prigonesc.
8
Depărtaţi-vă de la mine, toţi cei ce faceţi răul! Căci Domnul a auzit glasul plângerii mele!
9
Domnul îmi ascultă cererile şi Domnul îmi primeşte rugăciunea!
10
Toţi vrăjmaşii mei vor fi acoperiţi de ruşine şi cuprinşi de spaimă; într-o clipă vor da înapoi, acoperiţi de ruşine.
11
După ce am pornit din Troa, am mers cu corabia drept la Samotracia, şi a doua zi ne-am oprit la Neapolis.
12
De acolo ne-am dus la Filipi, care este cea dintâi cetate dintr-un ţinut al Macedoniei şi o colonie romană. În cetatea aceasta am stat câteva zile.
13
În ziua Sabatului am ieşit afară pe poarta cetăţii, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am şezut jos şi am vorbit femeilor care erau adunate laolaltă.
14
Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.
15
După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm.s
16
Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă care avea un duh de ghicire. Prin ghicire, ea aducea mult câştig stăpânilor ei.
17
Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi şi striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului celui Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.”
18
Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors şi a zis duhului: „În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea.” Şi a ieşit chiar în ceasul acela.
19
Când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât în piaţă înaintea fruntaşilor.
20
I-au dat pe mâna dregătorilor şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sunt nişte iudei,
21
care vestesc nişte obiceiuri pe care noi, romanii, nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm.”
22
Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei şi au poruncit să-i bată cu nuiele.
23
După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine.
24
Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temniţa dinăuntru şi le-a băgat picioarele în butuci.
Psalmii 6-9
Faptele apostolilor 16:11-24