Plan de citire a Bibliei

Neemia 8
Matei 12:22-50
1
Când a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci tot poporul s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea porţii apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise dată de Domnul lui Israel.
2
Şi preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării, alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă. Era întâia zi a lunii a şaptea.
3
Ezra a citit în carte de dimineaţă până la amiază, pe locul deschis dinaintea porţii apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la citirea cărţii Legii.
4
Cărturarul Ezra stătea pe un scaun de lemn ridicat cu prilejul acesta. Lângă el, la dreapta, stăteau: Matitia, Şema, Anaia, Urie, Hilchia şi Maaseia, şi la stânga: Pedaia, Mişael, Malchia, Haşum, Haşbadana, Zaharia şi Meşulam.
5
Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus decât tot poporul. Şi când a deschis-o, tot poporul s-a sculat.
6
Ezra a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare, şi tot poporul a răspuns ridicând mâinile: „Amin! Amin!” Şi s-au plecat, şi s-au închinat înaintea Domnului cu faţa la pământ.
7
Iosua, Bani, Şerebia, Iamin, Acub, Şabetai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia şi leviţii lămureau poporului Legea, şi fiecare stătea la locul lui.
8
Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră.
9
Dregătorul Neemia, preotul şi cărturarul Ezra şi leviţii care învăţau pe popor au zis întregului popor: „Ziua aceasta este închinată Domnului Dumnezeului vostru; să nu vă bociţi şi să nu plângeţi!” Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii.
10
Ei le-au zis: „Duceţi-vă de mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci şi trimiteţi câte o parte şi celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.”
11
Leviţii potoleau pe tot poporul, zicând: „Tăceţi, căci ziua aceasta este sfântă; nu vă mâhniţi!”
12
Şi tot poporul s-a dus să mănânce şi să bea. Şi au trimis câte o parte şi altora, şi s-au înveselit mult. Căci înţeleseseră cuvintele care li se tâlcuiseră.
13
A doua zi, capii de familie din tot poporul, preoţii şi leviţii s-au strâns la cărturarul Ezra ca să audă tâlcuirea cuvintelor Legii.
14
Şi au găsit scris în Lege că Domnul poruncise prin Moise că fiii lui Israel trebuie să locuiască în corturi în timpul sărbătorii lunii a şaptea.
15
Atunci au trimis să răspândească vestea aceasta în toate cetăţile lor şi la Ierusalim: „Duceţi-vă la munte şi aduceţi ramuri de măslin, ramuri de măslin sălbatic, ramuri de mirt, ramuri de finic şi ramuri de copaci stufoşi, ca să faceţi corturi, cum este scris.”
16
Atunci poporul s-a dus şi a adus ramuri şi au făcut corturi pe acoperişul caselor lor, în curţile lor, în curţile Casei lui Dumnezeu, pe locul deschis dinaintea porţii apelor şi pe locul deschis de la poarta lui Efraim.
17
Toată adunarea celor ce se întorseseră din robie a făcut corturi şi au locuit în aceste corturi. Din vremea lui Iosua, fiul lui Nun, până în ziua aceasta nu mai făcuseră copiii lui Israel aşa ceva. Şi a fost foarte mare veselie.
18
Au citit în cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi, din cea dintâi zi până la cea din urmă. Au prăznuit sărbătoarea şapte zile şi a fost o adunare de sărbătoare în ziua a opta, cum este poruncit.
22
Atunci I-au adus un îndrăcit orb şi mut; şi Isus l-a tămăduit, aşa că mutul vorbea şi vedea.
23
Toate noroadele, mirate, ziceau: „Nu cumva este acesta Fiul lui David?”
24
Când au auzit fariseii lucrul acesta, au zis: „Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor!”
25
Isus, care le cunoştea gândurile, le-a zis: „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi este pustiită; şi orice cetate sau casă dezbinată împotriva ei însăşi nu poate dăinui.
26
Dacă Satana scoate afară pe Satana, este dezbinat; deci cum poate dăinui împărăţia lui?
27
Şi dacă Eu scot afară dracii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voştri cu cine-i scot? De aceea ei vor fi judecătorii voştri.
28
Dar, dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi.
29
Sau, cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască gospodăria, dacă n-a legat mai întâi pe cel tare? Numai atunci îi va jefui casa.
30
Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine risipeşte.
31
De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.
32
Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
33
Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău: căci pomul se cunoaşte după rodul lui.
34
Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura.
35
Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.
36
Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.
37
Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”
38
Atunci unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!”
39
Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona.
40
Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.
41
Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.
42
Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.
43
Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte.
44
Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită.
45
Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean.”
46
Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El.
47
Atunci cineva I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine.”
48
Dar Isus a răspuns celui ce-I adusese ştirea aceasta: „Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei?”
49
Apoi Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei!
50
Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”
Neemia 8
Matei 12:22-50