Plan de citire a Bibliei

Neemia 4
Matei 10:1-23
1
Când a auzit Sanbalat că zidim iarăşi zidul, s-a mâniat şi s-a supărat foarte tare. Şi-a bătut joc de iudei
2
şi a zis înaintea fraţilor săi şi înaintea ostaşilor Samariei: „La ce lucrează aceşti iudei neputincioşi? Oare vor fi lăsaţi să lucreze? Oare vor jertfi? Oare vor isprăvi? Oare vor da ei viaţă unor pietre înmormântate sub mormane de praf şi arse de foc?”
3
Tobia, amonitul, era lângă el şi a zis: „Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărâma zidul lor de piatră.”
4
„Ascultă, Dumnezeul nostru, cum suntem batjocoriţi! Fă să cadă ocările lor asupra capului lor şi dă-i pradă pe un pământ unde să fie robi.
5
Nu le ierta fărădelegea, şi păcatul lor să nu fie şters dinaintea Ta; căci au necăjit pe cei ce zidesc.”
6
Am zidit zidul, care a fost isprăvit pretutindeni până la jumătate din înălţimea lui. Şi poporul lucra cu inimă.
7
Dar Sanbalat, Tobia, arabii, amoniţii şi asdodienii s-au supărat foarte tare când au auzit că dregerea zidurilor înainta şi că spărturile începeau să se astupe.
8
S-au unit toţi împreună ca să vină împotriva Ierusalimului şi să-i facă stricăciuni.
9
Ne-am rugat Dumnezeului nostru şi am pus o strajă zi şi noapte ca să ne apere împotriva loviturilor lor.
10
Însă Iuda zicea: „Puterile celor ce duc poverile slăbesc, şi dărâmăturile sunt multe; nu vom putea să zidim zidul.”
11
Şi vrăjmaşii noştri ziceau: „Nu vor şti şi nu vor vedea nimic până vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide şi vom face astfel să înceteze lucrarea.”
12
Şi iudeii care locuiau lângă ei, au venit de zece ori şi ne-au înştiinţat despre toate locurile pe unde veneau la noi.
13
De aceea am pus în locurile cele mai de jos dinapoia zidului şi în locurile tari poporul, pe familii, i-am aşezat pe toţi cu săbiile, suliţele şi arcurile lor.
14
M-am uitat şi, sculându-mă, am zis mai marilor, dregătorilor şi celuilalt popor: „Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat şi luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele voastre, pentru nevestele voastre şi pentru casele voastre!”
15
Când au auzit vrăjmaşii noştri că am fost înştiinţaţi, Dumnezeu le-a nimicit planul, şi ne-am întors cu toţii la zid, fiecare la lucrarea lui.
16
Din ziua aceea, jumătate din oamenii mei lucrau, iar cealaltă jumătate era înarmată cu suliţe, cu scuturi, cu arcuri şi cu platoşe. Căpeteniile erau înapoia întregii case a lui Iuda.
17
Cei ce zideau zidul şi cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta ţineau arma.
18
Fiecare din ei, când lucra, îşi avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trâmbiţă stătea lângă mine.
19
Am zis mai marilor, dregătorilor şi celuilalt popor: „Lucrarea este mare şi întinsă, şi noi suntem risipiţi pe zid, departe unii de alţii.
20
La sunetul trâmbiţei să vă strângeţi la noi, spre locul de unde o veţi auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.”
21
Aşa făceam lucrarea: jumătate din noi stând cu suliţa în mână din zorii zilei până la ivirea stelelor.
22
În acelaşi timp, am mai zis poporului: „Fiecare să petreacă noaptea în Ierusalim cu slujitorul lui; noaptea să facem de strajă, iar ziua să lucrăm.”
23
Şi nu ne-am dezbrăcat de haine, nici eu, nici fraţii mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă care erau sub porunca mea. Fiecare se ducea cu armele la apă.
1
Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă.
2
Iată numele celor doisprezece apostoli: Cel dintâi, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui;
3
Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Levi, zis şi Tadeu;
4
Simon, Canaanitul, şi Iuda Iscarioteanul, cel care a vândut pe Isus.
5
Aceştia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor;
6
ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel.
7
Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: „Împărăţia cerurilor este aproape!”
8
Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţaţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.
9
Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brâiele voastre,
10
nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui.
11
În orice cetate sau sat veţi intra, să cercetaţi cine este acolo vrednic şi să rămâneţi la el până veţi pleca.
12
La intrarea voastră în casă, uraţi-i de bine;
13
şi, dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar, dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi.
14
Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre.”
15
Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei, decât pentru cetatea aceea.
16
Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii.
17
Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor.
18
Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor.
19
Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela;
20
fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.
21
Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî.
22
Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
23
Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul omului.
Neemia 4
Matei 10:1-23