Plan de citire a Bibliei

2 Cronici 24
Apocalipsa 11
1
Ioas avea şapte ani când a ajuns împărat şi a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ţibia din Beer-Şeba.
2
Ioas a făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieţii preotului Iehoiada.
3
Iehoiada a luat pentru Ioas două neveste, şi Ioas a născut fii şi fiice.
4
După aceea, Ioas şi-a pus de gând să dreagă Casa Domnului.
5
A strâns pe preoţi şi pe leviţi şi le-a zis: „Duceţi-vă prin cetăţile lui Iuda şi strângeţi bani din tot Israelul, pe fiecare an, pentru dregerea Casei Dumnezeului vostru. Şi grăbiţi-vă cu lucrul acesta.” Dar leviţii nu s-au grăbit.
6
Împăratul a chemat pe marele preot Iehoiada şi i-a zis: „Pentru ce n-ai vegheat ca leviţii să strângă din Iuda şi din Ierusalim darea poruncită de Moise, robul Domnului, şi pusă pe adunarea lui Israel pentru Cortul mărturiei?
7
Căci nelegiuita aceea de Atalia şi fiii ei au pustiit Casa lui Dumnezeu şi au întrebuinţat în slujba Baalilor toate lucrurile închinate Casei Domnului.”
8
Atunci împăratul a poruncit să se facă o ladă şi să se pună afară la poarta Casei Domnului.
9
Şi s-a dat de veste în Iuda şi în Ierusalim ca să se aducă Domnului darea pusă de Moise, robul Domnului, pe Israel în pustiu.
10
Toate căpeteniile şi tot poporul s-au bucurat de lucrul acesta şi au adus şi au aruncat în ladă tot ce aveau de plătit.
11
Când vedeau leviţii că e mult argint în ladă şi că era vremea ca s-o dea în mâinile dregătorilor împăratului, venea logofătul împăratului şi slujbaşul marelui preot şi goleau lada. Apoi o luau şi o puneau iarăşi la loc. Aşa făceau în fiecare zi, şi au strâns mult argint.
12
Împăratul şi Iehoiada îl dădeau meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului, care tocmeau cioplitori de piatră şi tâmplari, ca să dreagă Casa Domnului, precum şi lucrători în fier şi aramă, ca să dreagă Casa Domnului.
13
Lucrătorii s-au apucat de lucru şi au isprăvit ce era de dres; au pus Casa lui Dumnezeu iarăşi în stare bună şi au întărit-o.
14
Când au isprăvit, au adus înaintea împăratului şi înaintea lui Iehoiada argintul care mai rămăsese. Şi cu el au făcut unelte pentru Casa Domnului, unelte pentru slujbă şi pentru arderile de tot, pahare şi alte scule de aur şi de argint. Şi, în tot timpul vieţii lui Iehoiada, au adus necurmat arderi de tot în Casa Domnului.
15
Iehoiada a murit bătrân şi sătul de zile. La moarte, avea o sută treizeci de ani.
16
L-au îngropat în cetatea lui David la un loc cu împăraţii, pentru că făcuse bine în Israel şi faţă de Dumnezeu, şi faţă de Casa Lui.
17
După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit şi s-au închinat înaintea împăratului. Atunci împăratul i-a ascultat.
18
Şi au părăsit Casa Domnului Dumnezeului părinţilor lor şi au slujit Astarteilor şi idolilor. Mânia Domnului a venit asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului, pentru că se făcuseră vinovaţi în felul acesta.
19
Domnul a trimis la ei proroci să-i întoarcă înapoi la El, dar n-au ascultat de înştiinţările pe care le-au primit.
20
Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu. El s-a înfăţişat înaintea poporului şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Dumnezeu: „Pentru ce călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi propăşi. Pentru că aţi părăsit pe Domnul, şi El vă va părăsi.”
21
Şi au uneltit împotriva lui şi l-au ucis cu pietre, din porunca împăratului, în curtea Casei Domnului.
22
Împăratul Ioas nu şi-a adus aminte de bunăvoinţa pe care o avusese faţă de el Iehoiada, tatăl lui Zaharia, şi a omorât pe fiul lui. Zaharia a zis când a murit: „Domnul să vadă şi să judece!”
23
După trecerea anului, oastea sirienilor s-a suit împotriva lui Ioas şi a venit în Iuda şi la Ierusalim. Au omorât din popor pe toate căpeteniile poporului şi au trimis împăratului toată prada la Damasc.
24
Oastea sirienilor a venit cu un mic număr de oameni. Totuşi Domnul a dat în mâinile lor o oaste foarte însemnată, pentru că părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor. Astfel au pedepsit sirienii pe Ioas.
25
Când au plecat de la el, după ce-l lăsaseră în mari suferinţe, slujitorii lui au uneltit împotriva lui din pricina sângelui fiului preotului Iehoiada. L-au omorât în patul lui, şi a murit. L-au îngropat în cetatea lui David, dar nu l-au îngropat în mormintele împăraţilor.
26
Iată pe cei ce au uneltit împotriva lui: Zabad, fiul Şimeatei, o femeie amonită, şi Iozabad, fiul Şimritei, o femeie moabită.
27
Cât despre fiii lui, despre marele număr de prorocii făcute cu privire la el şi despre dregerea Casei lui Dumnezeu, toate acestea sunt scrise în istoria din cartea împăraţilor. În locul lui a domnit fiul său Amaţia.
1
Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini şi mi s-a zis: „Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el.
2
Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată; căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni.
3
Voi da celor doi martori ai mei să prorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile.
4
Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, care stau înaintea Domnului pământului.
5
Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi, dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta.
6
Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sânge şi să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi.
7
Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî.
8
Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul lor.
9
Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam vor sta trei zile şi jumătate şi vor privi trupurile lor moarte şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt.
10
Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor înveseli de ei; şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi proroci chinuiseră pe locuitorii pământului.
11
Dar, după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut.
12
Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiţi-vă aici!” Şi s-au suit într-un nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut.
13
În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ. Şi cei rămaşi s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.
14
A doua nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curând.
15
Îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.”
16
Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu,
17
şi au zis: „Îţi mulţumim, Doamne Dumnezeule atotputernice care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti.
18
Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!”
19
Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis şi s-a văzut chivotul legământului Său în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi o grindină mare.
2 Cronici 24
Apocalipsa 11