Plan de citire a Bibliei
1
În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit cu toată oştirea lui împotriva Ierusalimului; a tăbărât înaintea lui şi a ridicat întărituri de jur împrejur.
2
Cetatea a fost împresurată până la al unsprezecelea an al împăratului Zedechia.
3
În ziua a noua a lunii a patra, era mare foamete în cetate şi nu era pâine pentru poporul ţării.
4
Atunci s-a făcut o spărtură în cetate; şi toţi oamenii de război au fugit noaptea, pe drumul porţii dintre cele două ziduri de lângă grădina împăratului, pe când haldeii înconjurau cetatea. Fugarii au apucat pe drumul care duce în câmpie.
5
Dar oştirea haldeilor a urmărit pe împărat şi l-a ajuns în câmpiile Ierihonului, şi toată oştirea lui s-a risipit de la el.
6
Au prins pe împărat şi l-au suit la împăratul Babilonului, la Ribla; şi s-a rostit o hotărâre împotriva lui.
7
Fiii lui Zedechia au fost înjunghiaţi în faţa lui; apoi lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanţuri de aramă şi l-au dus la Babilon.
8
În ziua a şaptea a lunii a cincea – era în anul al nouăsprezecelea al domniei lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului – a venit Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, slujitorul împăratului Babilonului, şi a intrat în Ierusalim.
9
A ars Casa Domnului, casa împăratului şi toate casele Ierusalimului; a pus foc tuturor caselor care aveau vreo însemnătate oarecare.
10
Toată oştirea haldeilor, care era cu căpetenia străjerilor, a dărâmat zidurile dimprejurul Ierusalimului.
11
Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi pe cei ce mai rămăseseră în cetate din popor, pe cei ce fugiseră la împăratul Babilonului şi pe cealaltă mulţime.
12
Însă căpetenia străjerilor a lăsat ca vieri şi lucrători de pământ câţiva din cei mai săraci din ţară.
13
Haldeii au sfărâmat stâlpii de aramă din Casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului şi au dus arama în Babilon.
14
Au luat cenuşarele, lopeţile, mucările, ceştile şi toate uneltele de aramă cu care se făcea slujba.
15
Căpetenia străjerilor a mai luat şi tigăile pentru cărbuni şi lighenele, tot ce era de aur şi tot ce era de argint.
16
Cei doi stâlpi, marea şi temeliile, pe care le făcuse Solomon pentru Casa Domnului, toate uneltele acestea de aramă aveau o greutate necunoscută.
17
Înălţimea unui stâlp era de optsprezece coţi, şi deasupra avea un acoperiş de aramă, a cărui înălţime era de trei coţi; împrejurul acoperişului era o împletitură în chip de reţea şi rodii, toate de aramă; tot aşa avea şi al doilea stâlp cu împletitura în chip de reţea.
18
Căpetenia străjerilor a luat pe marele preot Seraia, pe Ţefania, al doilea preot, şi pe cei trei păzitori ai pragului.
19
Şi din cetate a luat un dregător care avea sub porunca lui pe oamenii de război, cinci oameni care făceau parte din sfetnicii împăratului şi care au fost găsiţi în cetate, pe logofătul căpeteniei oştirii, însărcinat să scrie la oaste pe poporul ţării, şi şaizeci de oameni din poporul ţării, care se aflau în cetate.
20
Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a luat şi i-a dus la împăratul Babilonului, la Ribla.
21
Împăratul Babilonului i-a lovit şi i-a omorât la Ribla, în ţara Hamatului. Astfel a fost dus în robie Iuda, departe de ţara lui.
22
Şi Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a pus pe poporul care mai rămăsese şi pe care-l lăsase în ţara lui Iuda, sub porunca lui Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan.
23
Când au auzit toate căpeteniile oştilor, ei şi oamenii lor, că împăratul Babilonului a pus dregător pe Ghedalia, s-au dus la Ghedalia la Miţpa, şi anume: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan, fiul lui Careah, Seraia, fiul lui Tanhumet, din Netofa, şi Iaazania, fiul unui maacatit, ei şi oamenii lor.
24
Ghedalia le-a jurat, lor şi oamenilor lor, şi le-a zis: „Să nu vă temeţi de nimic din partea slujitorilor haldeilor; rămâneţi în ţară, slujiţi împăratului Babilonului şi veţi duce-o bine.”
25
Dar în luna a şaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elişama, din neamul împărătesc, a venit, însoţit de zece oameni, şi au lovit de moarte pe Ghedalia, ca şi pe iudeii şi haldeii care erau cu el la Miţpa.
26
Atunci tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, şi căpeteniile oştilor, s-au sculat şi au plecat în Egipt, pentru că le era frică de haldei.
27
În al treizeci şi şaptelea an al robiei lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în cel dintâi an al domniei lui, a înălţat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, şi l-a scos din temniţă,
28
i-a vorbit cu bunătate şi a pus scaunul lui de domnie mai presus de scaunul de domnie al împăraţilor care erau cu el la Babilon.
29
I-a schimbat hainele de temniţă, şi Ioiachin a mâncat întotdeauna la masa lui, în tot timpul vieţii lui.
30
Împăratul i-a îngrijit necurmat de hrana de toate zilele, în tot timpul vieţii lui.
1
De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu,
2
învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.
3
Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.
4
Căci cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,
5
şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –
6
şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.
7
Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.
8
Dar, dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc.
9
Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.
10
Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.
11
Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde,
12
aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.
13
Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi
14
şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.”
15
Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa.
16
Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei.
17
De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ;
18
pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
19
pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului,
20
unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.
