Plan de citire a Bibliei

1 Împăraţi 5
2 Timotei 3
1
Hiram, împăratul Tirului, a trimis pe slujitorii săi la Solomon; căci auzise că fusese uns împărat în locul tatălui său, şi el iubise totdeauna pe David.
2
Solomon a trimis vorbă lui Hiram:
3
„Ştii că tatăl meu, David, n-a putut să zidească o Casă Domnului Dumnezeului lui, din pricina războaielor cu care l-au înconjurat vrăjmaşii lui, până ce Domnul i-a pus sub talpa picioarelor lui.
4
Acum Domnul Dumnezeul meu mi-a dat odihnă din toate părţile; nu mai am nici potrivnic, nici nenorociri!
5
Iată că am de gând să zidesc o Casă Numelui Domnului Dumnezeului meu, cum a spus Domnul, tatălui meu, David, zicând: „Fiul tău, pe care-l voi pune în locul tău pe scaunul tău de domnie, el va zidi o Casă Numelui Meu.”
6
Porunceşte acum să se taie pentru mine cedri din Liban. Slujitorii mei vor fi cu ai tăi şi-ţi voi plăti simbria slujitorilor tăi aşa cum o vei hotărî tu; căci ştii că dintre noi nimeni nu se pricepe să taie lemne ca sidonienii.”
7
Când a auzit Hiram cuvintele lui Solomon, a avut o mare bucurie şi a zis: „Binecuvântat să fie astăzi Domnul care a dat lui David un fiu înţelept drept căpetenie a acestui mare popor!”
8
Şi Hiram a trimis răspuns lui Solomon: „Am auzit ce ai trimis să mi se spună. Voi face tot ce vei vrea în ce priveşte lemnele de cedru şi lemnele de chiparos.
9
Slujitorii mei le vor coborî din Liban la mare şi le voi trimite pe mare în plute până la locul pe care mi-l vei arăta: acolo, voi pune să le dezlege, şi le vei lua. Ceea ce cer în schimb este să trimiţi merinde casei mele.”
10
Hiram a dat lui Solomon lemne de cedru şi lemne de chiparos cât a voit.
11
Şi Solomon a dat lui Hiram douăzeci de mii de cori de grâu pentru hrana casei lui şi douăzeci de cori de untdelemn curat; iată ce a dat Solomon în fiecare an lui Hiram.
12
Domnul a dat înţelepciune lui Solomon, cum îi făgăduise. Între Hiram şi Solomon a fost pace, şi au făcut legământ împreună.
13
Împăratul Solomon a luat din tot Israelul oameni de corvoadă, în număr de treizeci de mii.
14
I-a trimis în Liban, câte zece mii pe lună, cu schimbul; o lună erau în Liban, şi două luni erau acasă. Adoniram era mai mare peste oamenii de corvoadă.
15
Solomon mai avea şaptezeci de mii de oameni care purtau poverile şi optzeci de mii care tăiau pietrele în munţi,
16
afară de căpeteniile, în număr de trei mii trei sute, puse de Solomon peste lucrări şi însărcinate cu privegherea lucrătorilor.
17
Împăratul a poruncit să se scoată pietre mari şi măreţe, cioplite pentru temeliile Casei.
18
Lucrătorii lui Solomon, ai lui Hiram şi ghibliţii, le-au cioplit şi au pregătit lemnele şi pietrele pentru zidirea Casei.
1
Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.
2
Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,
3
fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine,
4
vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;
5
având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.
6
Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte,
7
care învaţă întotdeauna, şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.
8
După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa.
9
Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată şi a celor doi oameni.
10
Tu însă ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea,
11
prigonirile şi suferinţele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat; şi totuşi Domnul m-a izbăvit din toate.
12
De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.
13
Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.
14
Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat;
15
din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.
16
Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
17
pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
1 Împăraţi 5
2 Timotei 3