Plan de citire a Bibliei

Judecătorii 21
Luca 18:15-43
1
Bărbaţii lui Israel juraseră la Miţpa, zicând: „Niciunul din noi să nu-şi dea fata după un beniamit.”
2
Poporul a venit la Betel şi a stat înaintea lui Dumnezeu până seara. Au ridicat glasul, au vărsat multe lacrimi
3
şi au zis: „Doamne Dumnezeul lui Israel, pentru ce s-a întâmplat aşa ceva în Israel: să lipsească astăzi o seminţie întreagă din Israel?”
4
A doua zi, poporul s-a sculat dis-de-dimineaţă; au zidit acolo un altar şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire.
5
Copiii lui Israel au zis: „Cine dintre toate seminţiile lui Israel nu s-a suit la adunare înaintea Domnului?” Căci făcuseră un jurământ mare împotriva oricui nu s-ar sui la Domnul, la Miţpa, şi ziseseră: „Să fie pedepsit cu moartea.”
6
Copiilor lui Israel le părea rău de fratele lor Beniamin şi ziceau: „Astăzi a fost nimicită o seminţie din Israel.
7
Cum să facem rost de neveste celor ce au rămas cu viaţă, fiindcă am jurat pe Domnul să nu le dăm fetele noastre de neveste?”
8
Ei au zis deci: „Este cineva dintre seminţiile lui Israel care să nu se fi suit la Domnul, la Miţpa?” Şi nimeni din Iabes, din Galaad, nu venise în tabără, la adunare.
9
Au făcut numărătoarea poporului, şi nu era acolo niciunul din locuitorii din Iabes, din Galaad.
10
Atunci adunarea a trimis împotriva lor douăsprezece mii de ostaşi, dându-le porunca aceasta: „Duceţi-vă şi treceţi prin ascuţişul sabiei pe locuitorii din Iabes, din Galaad, cu femeile şi copiii.
11
Iată ce să faceţi: să nimiciţi cu desăvârşire orice bărbat şi orice femeie care a cunoscut împreunarea cu bărbat.”
12
Au găsit între locuitorii din Iabes, din Galaad, patru sute de fete fecioare, care nu se culcaseră cu bărbat, şi le-au adus în tabără la Silo; care este în ţara Canaanului.”
13
Toată adunarea a trimis soli să vorbească fiilor lui Beniamin care erau la stânca Rimon şi să le vestească pacea.
14
În timpul acela beniamiţii s-au întors şi li s-au dat de neveste acelea pe care le lăsaseră cu viaţă din femeile din Iabes, din Galaad. Dar nu erau destule.
15
Poporului îi părea rău de Beniamin, căci Domnul făcuse o spărtură în seminţiile lui Israel.
16
Bătrânii adunării au zis: „Cum să facem rost de neveste pentru cei rămaşi, căci femeile lui Beniamin au fost nimicite?”
17
Şi au zis: „Cei ce au mai rămas din Beniamin să-şi păstreze moştenirea, ca să nu se şteargă o seminţie din Israel.
18
Dar noi nu putem să dăm pe fetele noastre după ei, căci copiii lui Israel au jurat, zicând: „Blestemat să fie cine va da o nevastă unui beniamit!”
19
Şi au zis: „Iată, în fiecare an este o sărbătoare a Domnului la Silo, care este la miazănoapte de Betel, la răsăritul drumului care suie din Betel la Sihem, şi la miazăzi de Lebona.”
20
Apoi au dat următoarea poruncă fiilor lui Beniamin: „Duceţi-vă şi staţi la pândă în vii.
21
Uitaţi-vă, şi când veţi vedea pe fetele din Silo ieşind să joace, să ieşiţi din vii, să vă luaţi fiecare câte o nevastă din fetele din Silo şi să vă duceţi în ţara lui Beniamin.
22
Dacă părinţii sau fraţii lor vor veni să se plângă la noi, le vom spune: „Daţi-ni-le nouă, căci n-am luat câte o nevastă de fiecare în război. Nu voi li le-aţi dat: numai atunci aţi fi vinovaţi.”
23
Fiii lui Beniamin au făcut aşa: şi-au luat neveste, după numărul lor, dintre jucătoarele pe care le-au răpit; apoi au plecat şi s-au întors în moştenirea lor; au zidit iarăşi cetăţile şi au locuit acolo.
24
Şi, în acelaşi timp, copiii lui Israel au plecat de acolo fiecare în seminţia lui şi în familia lui şi s-a întors fiecare în moştenirea lui.
25
Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea.
15
I-au adus şi nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, când au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia care-i aduceau.
16
Isus a chemat la Sine pe copilaşi şi a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.
17
Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea.”
18
Un fruntaş a întrebat pe Isus: „Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”
19
„Pentru ce Mă numeşti bun?”, i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.
20
Ştii poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.”
21
„Toate aceste lucruri”, I-a zis el, „le-am păzit din tinereţea mea.”
22
Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.”
23
Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot; căci era foarte bogat.
24
Isus a văzut că s-a întristat de tot şi a zis: „Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!
25
Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.”
26
Cei ce-L ascultau au zis: „Atunci cine poate fi mântuit?”
27
Isus a răspuns: „Ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.”
28
Atunci Petru a zis: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.”
29
Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta, sau fraţii, sau părinţii, sau copiii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu,
30
şi să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.”
31
Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece şi le-a zis: „Iată că ne suim la Ierusalim, şi tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul omului se va împlini.
32
Căci va fi dat în mâna Neamurilor; Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa;
33
şi, după ce-L vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.”
34
Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri: căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei şi nu pricepeau ce le spunea Isus.
35
Pe când Se apropia Isus de Ierihon, un orb şedea lângă drum şi cerşea.
36
Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este.
37
I-au spus: „Trece Isus din Nazaret.”
38
Şi el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”
39
Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă; dar el ţipa şi mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!”
40
Isus S-a oprit şi a poruncit să-l aducă la El; şi, după ce s-a apropiat, l-a întrebat:
41
„Ce vrei să-ţi fac?” „Doamne”, a răspuns el, „să-mi capăt vederea.”
42
Şi Isus i-a zis: „Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te-a mântuit.”
43
Numaidecât, orbul şi-a căpătat vederea şi a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, când a văzut cele întâmplate, a dat laudă lui Dumnezeu.
Judecătorii 21
Luca 18:15-43